Ştiri

Sursa imaginii:

Postat de: Daniela Socolovschi

Ştiri / Economic

20 Iun. 2020 / 12:42

Exportul de vinuri ar putea fi cel mai mic din ultimii 20 de ani

Exportul de vinuri ar putea să atingă cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani, din cauza crizei pandemice. Este concluzia experţilor Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, în condiţiile în care ramura vinicolă este dependentă în proporţie de 85% de export. Pentru a-i ajuta să depăşească această criză, experţii propun şi măsuri extreme, precum transformarea vinului în bioethanol, relatează Moldova 1.

Mihail Măciucă deţine o vinărie în Cricova de aproape un an. Lansată în septembrie anul trecut, întreprinderea are în prezent în stoc circa 16 000 de sticle cu vin. Vinificatorul susţine că până la declanşarea pandemiei de COVID-19, afacerea se bucura de succes pe piaţa internă.

„Este o afacere de familie şi am pornit de la ideea de a reveni la tehnologiile vechi, fără a folosi chipsuri, baricuri. La întreprindere, când producem vinul, noi nu folosim teascul. Noi folosim numai mustul răvac, se scurge. Folosim cantităţi nu prea mari când temperaturile cresc. Noi păstrăm vinurile la temperaturi joase”, a menţionat Mihail Măciucă.

De la declanşarea stării de urgenţă, vinificatorul spune că vânzările întreprinderii sale sunt cu 10% mai mici decât anterior.

„Fiind cantităţile mici, am mers pe direcţia HoReCa - hoteluri, restaurante - şi au fost restaurante care au comandat repetat. S-a văzut că a început o dinamică pozitivă pentru noi. S-au închis restaurantele, s-a blocat toată afacerea. Am rămas numai cu livrări la comandă. A scăzut şi potenţialul de cumpărare al consumatorului. Multe întrreprinderi au fost închise şi asta a dus în lanţ la apariţia mai multor probleme”, a mai spus Mihail Măciucă.

Potrivit experţilor, sectorul vitivinicol este ramura cea mai dependentă de export. Se estimează că pandemia şi carantina impusă de majoritatea partenerilor comerciali ar putea cauza o prabuşire a pieţei sub 100 milioane de dolari.

„Companiile vinicole, spre deosebire de alte ramuri, sunt dependente de piaţa externă. 85% din tot ce vând companiile noastre merge la export. Industria vinicolă este una dintre puţinele ramuri unde doar procesul de producţie: struguri, sticlă, transport, îmbuteliatul, totul este produs autohton. Şi dacă suferă industria vincolă, suferă şi alte industrii conexe, care anul acesta riscă să se confrunte cu o problemă mare”, a declarat Veaceslav Ioniţă, expert IDIS „Viitorul”.

Expertul spune că, pentru a ajuta vinificatorii, statul ar trebui să implementeze mai multe măsuri fiscale, dar şi administrative.

„Ca să fie făcută amânarea de plată a impozitelor, ca să supravieţuiască companiile. Al doilea, ca să fie ajutate companiile să ia credite, în mod special, companiile micuţe. Dobânda să fie compensată de autorităţi. A treia este administrativă şi, în opinia noastră, cea mai importantă soluţie. Ceea ce propunem noi, în mod obligatoriu, companiile petroliere să introducă produse petroliere cu cantitate de bioetanol”, a afirmat Ioniţă.

Se consideră că, în condiţiile actuale, singura soluţie ca vinificatorii să obţină lichidităţi este transformarea unei cantităţi de vin în bioetanol şi comercializarea lui în Republica Moldova. Însă, acest lucru poate fi realizat doar prin obligarea legală a companiilor petroliere să comercializeze bioetanol prin amestecul lui cu alte produse petroliere.

Comentarii