Operațiunea „MAC” continuă: 30 de ari de cânepă depistate la Cantemir: Ce pedeapsă riscă vinovatul

Poliția Națională continuă să desfășoare razii în localitățile din țară, în cadrul operațiunii speciale ”MAC - 2020”. Astfel, la 17 iunie curent, oamenii legii au depistat într-un câmp agricol, cu o suprafață de 30 de ari, din satul Cania, raionul Cantemir plante de cânepă. Acestea au fost ridicate și remise pentru efectuarea expertizei.

Foto: politia.md

S-a stabilit că, din anul 2019 terenul agricol aparține unui bărbat, în vârstă de 48 de ani, din raionul Cantemir.

În acest caz a fost inițiată o cauză penală. Persoana culpabilă de comiterea unei asemenea fărădelegi se pedepsește cu amendă în mărime de la 10 000 la 20 000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 100 de ore.

Actualmente, poliția cercetează cazul pentru a stabili toate circumstanțele și persoanele implicate în această fărădelege.

În perioada 1 iunie – 31 august, anual, Poliţia desfăşoară operaţiunea „MAC-2020”, care are drept scop combaterea consumului şi traficului ilicit de droguri, în special al celor de origine vegetală, pentru depistarea şi nimicirea plantelor cu conţinut narcotic, dar şi pentru identificarea persoanelor care se ocupă de cultivarea acestora.


Pub