Igor Dodon anticipează eventuale plecări de deputați și „din alte partide, nu doar din PD”: Oligarhii au suficienți bani din miliardul furat pentru asta

Președintele țării, Igor Dodon spune că indiferent de soarta coaliției de guvernare, actualul Guvern, condus de Ion Chicu, își va continua activitatea. Asta chiar dacă anterior, premierul a declarat că nu are siguranța că-și va mai dori acest fotoliu, dacă nu va exista o majoritate care să sprijine eforturile în lupta cu criza pandemică și cea economică. Șeful statului crede că deputații ce pleacă din PD la Pro-Moldova încearcă să preia puterea, pentru a se „salva de răspundere penală pentru furtul miliardului”.

Foto: UNIMEDIA

„Observăm cu toții disperarea cu care oligarhii continuă să cumpere deputați în dorința de a prelua puterea. Ei speră că așa vor reuși să se salveze, să fugă de răspunderea penală pentru frauda bancară și toate schemele lor ilegale, ei speră să nu mai întoarcă banii furați, iar coruperea deputaților și crearea haosului este unicul mijloc de a scăpa de pedeapsă.

Vreau să atrag atenția că lipsa unui număr suficient de voturi pentru majoritatea parlamentară actuală nu reprezintă încă o criză politică și destabilizare, fiindcă actualul Guvern oricum își va continua activitatea și va face tot ce este necesar pentru oameni în această perioadă de criză, chiar și în lipsa unei majorități politice stabile, dacă se va ajunge la acest lucru”, a declarat Igor Dodon.

Totodată, șeful statului crede că Executivul va putea activa și în lipsa unei majorități stabile în cadrul Legislativului.

„Activitatea Parlamentului și a Guvernului se poate desfășura eficient și în lipsa unei majorități politice formalizate, partidele antioligarhice pot agrea punctual care proiecte sunt în interesul cetățenilor și necesită a fi susținute.

Dacă însă se va ajunge la blocarea activității actualului Guvern sau la demiterea lui, la lăsarea țării fără guvernare, responsabili în fața cetățenilor vor fi cei care împreună cu Plahotniuc și Șor au participat la instaurarea haosului și la punerea în pericol a cetățenilor.

Vreau să-i asigur pe cetățeni că prioritatea mea la această etapă este să contribui la asigurarea stabilității țării și la asigurarea condițiilor necesare pentru a ieși împreună cu bine din situația complicată pe care o traversăm.

Anul trecut pe vremea aceasta am trecut prin greutăți și riscuri mult mai mari și am făcut față cu bine, vom reuși și de data aceasta.

Cât voi fi eu președinte, oligarhia nu va reveni la putere în Republica Moldova”, a adăugat Igor Dodon.

Șeful statului a venit cu acest mesaj după ce pe 18 iunie, încă un deputat democrat a părăsit fracțiunea și a aderat la grupul condus de Andrian Candu. Astfel, coaliția majoritară a rămas cu 50 de voturi, având pe unele proiecte susținerea unui deputat independent.


Pub