Autoritățile, în alertă din cauza pericolului sporit de inundații în lunca Prutului. Vor fi stabilite posturi de observare a nivelului apei

Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență s-a întrunit miercuri, 17 iunie, într-o ședință de lucru în contextul creșterii nivelului apei pe râul Prut. La ședință au fost discutate eventualele riscuri în urma creșterii volumului deversării apei din Lacul de Acumulare Costești - Stânca.

Foto: UNIMEDIA

Conducerea IGSU a dispus desfășurarea ședințelor Comisiei pentru situații excepționale raionale în cadrul localităților riverane râului Prut, la care se va monitoriza situația la nivel de raion și impactul asupra populației.

Responsabilii din cadrul autorităților publice locale vor evalua starea digurilor de protecție, vor stabili posturi de observare a nivelului apei în râul Prut în vederea monitorizării permanente a situații și vor informa despre un eventual pericol de inundații.

S-a dispus, de asemenea, aprecierea necesarului de forțe, care ar putea fi antrenate în inundații, dar și rezervele necesare pentru lichidarea consecințelor acestora. Mai mult, Inspectoratul a dispus evaluarea tehnicii specializate pentru desfășurarea lucrărilor de întărire a digurilor de protecție, dar și a altor resurse necesare asigurării lucrărilor de prevenire și intervenție.

Totodată, în cadrul ședinței s-a abordat mecanismul de punere în aplicare de către Comisiile pentru situații excepționale raionale a „Planului protecției civile a raionului în situații excepționale” în caz de pericol de inundații în anumite zone .

În continuare situația privind nivelul creșterii apei pe râul Prut va fi monitorizată de IGSU prin intermediul organelor teritoriale ale instituției pentru prevenirea pericolului și întreprinderea acțiunilor necesare.

Amintim că miercuri, Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis Cod Galben de pericol de inundații în lunca Prutului, valabil în întervalul 17 iunie și până pe 3 iulie. În această perioadă se prognozează creșterea nivelului apei pe sectorul: or. Costești – Stânca - or. Cantemir cu 2,5 - 3,5 m, or. Cantemir - s. Brânza cu 1,0 - 2,0 m, față de nivelul din 16 iunie.

Izolat se prevede ieșirea apei în lunca râului Prut și inundarea terenurilor agricole.


Pub