Ex-președintele Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, infectat cu Covid-19

Nursultan Nazarbaev, care a renunţat anul trecut la funcţia de preşedinte al Kazahstanului după aproape trei decenii la putere, a fost testat pozitiv cu coronavirus, a anunţat joi biroul său, potrivit DPA, citează Agerpres.

Foto: jamestown.org

„Nu există motiv de alarmare”, a precizat biroul său într-un comunicat, adăugând că Nazarbaev „se află în prezent în autoizolare”.

În vârstă de 78 de ani, Nazarbaev încă deţine o mare putere în această republică din Asia Centrală, pe care a condus-o de la declararea independenţei de Uniunea Sovietică. Succesorul său ales, diplomatul de carieră Kassim-Jomart Tokaev, a preluat anul trecut preşedinţia.

Nazarbaev conduce Consiliul de Securitate din Kazahstan şi are în continuare o mare influenţă în politica ţării.

Capitala Kazahstanului a fost redenumită Nur-Sultan în onoarea sa în 2019.


Pub