Încep discuțiile: Igor Dodon, gata să susțină și o „altă formulă de guvernare”, dar admite și scenariul alegerilor anticipate

Cele trei scenarii ale șefului statului încă rămân valabile. Potrivit lui Igor Dodon, lucrurile ar putea evolua în trei direcții - un Guvern minoritar, o coaliție largă, cu implicarea PAS și Platforma DA sau declanșarea alegerilor anticipate, pentru care s-a pronunțat formațiunea condusă de Maia Sandu. În oricare dintre aceste scenarii, scopul este, potrivit președintelui țării, „interesul cetățeanului și neadmiterea revenirii la putere a regimului oligarhic”.

Foto: UNIMEDIA

„Cred că provocarea cea mare pentru forțele politice sănătoase din Parlament este alta – să nu permită grupului oligarhic Plahotniuc-Șor-Candu să preia din nou controlul asupra puterii și să pună țara în captivitate.

Azi toată lumea înțelege că deputații-transfugi sunt oamenii lui Plahotniuc și Șor, cumpărați cu bani din miliardul furat, iar orice coaliție cu acești transfugi sau cu grupările Candu-Șor înseamnă o coaliție cu interesele și scenariile lui Plahotniuc.

Ca să curmăm din rădăcină planurile lui Plahotniuc și Șor, e nevoie ca PSRM, PAS, PD si Platforma DA să dea dovadă de responsabilitate politică, să caute împreună cele mai bune soluții pentru ca în Parlamentul Republicii Moldova să nu fie instaurat haosul și anarhia. Oligarhii au încă suficienți bani din miliardul furat să cumpere deputați din toate partidele, nu doar din PD, dar, în același timp, numărul deputaților integri la această etapă este mult mai mare decât al celor care se vând. Iată de ce sunt sigur că există soluții pentru ca țara să nu revină la dezastrul în care se afla acum un an.

Ca președinte, voi acorda tot suportul partidelor antioligarhice, așa cum am făcut-o și cu un an în urmă, și voi susține orice soluție care ar asigura stabilitatea țării și securitatea cetățenilor.

Mă voi opune însă oricărei construcții politice care s-ar putea face împreună cu partidele lui Șor și Plahotniuc, cu transfugii lor cumpărați, cei care sunt acuzați de implicare în frauda bancară și alte escrocherii care i-au adus pe oameni la sărăcia în care se află astăzi. Cine crede că scopul oligarhilor este să se limiteze la lupta cu Dodon sau PSRM, se înșală, fiindcă Plahotniuc se va apuca apoi de lupta și cu Maia Sandu, și cu Andrei Năstase sau alții. Scopul oligarhilor este nu atât lupta politică, dar preluarea Curții Constituționale, a Procuraturii Generale, a Justiției în general, pentru a-și închide dosarele penale și a putea relua șantajul împotriva celor care îi încurcă.

Știu că există anumite neînțelegeri politice chiar și între partidele sănătoase din Parlament, acestea însă nu pot fi mai presus de interesul cetățenilor de a avea o țară stabilă si sigură, de a fi susținute proiectele care vin să-i sprijine în această perioadă foarte complicată de criză.

Eu sunt în egala măsură gata să susțin atât actuala guvernare, cât și o altă formulă guvernamentală, în care un rol mai important să-l aibă PAS și Platforma DA, dacă aceste partide se simt cu adevărat pregătite să își asume responsabilități în gestionarea actualei crize sanitare și economice.

Nu în ultimul rând, având in vedere dorința anunțată de PAS de a fi declanșate alegeri anticipate, aș putea să susțin și o astfel de propunere dacă se avansează în punerea ei în practică și dacă avem certitudinea că o astfel de soluție este în interesul cetățenilor”, a scris Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook.

Șeful statului a anunțat că va „iniția în următoarele zile discuții împreună și/sau separat cu partidele politice antioligarhice din Parlament.


Pub