Ministerul Sănătății, despre moțiunea de cenzură înaintată de un grup de deputați: Sănătatea populației este o responsabilitate a tuturor, inclusiv a Parlamentului

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale califică drept atacuri la adresa instituției moțiunea simplă de cenzură privind politicile din domeniul sănătății, înaintată de grupul parlamentar Pro-Moldova, în cadrul ședinței de astăzi a Legislativului. Autorii moțiunii au condamnat felul în care este gestionată criza cauzată de răspândirea infecției Covid-19 și au propus divizarea de urgență a ministerului, cu crearea separată a Ministerului Sănătății, în frunte cu un ministru medic.

„Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, cât și autoritățile din sănătate întotdeauna au fost deschise în această perioadă și au răspuns la întrebările presei, cetățenilor, parlamentarilor. Pandemia Covid-19 nu este doar o criză medicală, dar și socială și economică, iar cei care atacă astăzi ministerul știu foarte bine în ce stare este sistemul de sănătate și problemele cu care se confruntă acesta”, a menționat purtătoarea de cuvânt a Ministerului Sănătății, Cristina Stratulat, pentru UNIMEDIA.

Ministerul Sănătății precizează că, „sănătatea populației este o responsabilitate a tuturor, a Guvernului, Parlamentului, autorităților publice centrale și locale, iar provocările precum pandemia Covid-19 ar trebui să consolideze întreaga societate”.

Moțiunea înaintată de grupul Pro-Moldova vizează „politicile, acțiunile și inacțiunile guvernamentale în domeniul sănătății publice. „Această pandemie nu avea cum să ocolească Republica Moldova, dar cu siguranță am fi putut înregistra cifre mai mici. Avem un antirecord mondial absolut, care este indicatorul direct al unui management prost, care ne costă în continuare viața, sănătatea oamenilor și sănătatea medicilor. În această situație critică am ajuns din mai multe motive: În primul rând, un management inadecvat, cu trei componente decizionale, unele neîncadrate în câmpul legal, care anunțau decizii, dar nu le coordonau între ele. Lucrătorii din sistemul de sănătate continuă să lucreze fără echipamente adecvate sau compete, iar cei infectați, deși li s-a promis, după care s-a inclus în cadrul legal, nici până astăzi nu și-ai primit indemnizațiile de 16 mii de lei. Pacienții care se tratează la domiciliu nu beneficiază de medicamente gratuite, nu li se fac testările gratuite promise, iar pentru cei internați nu este clar dacă sunt stocuri suficiente de medicamente specifice pentru tratamentul antiviral. Protocoalele de tratament au fost aprobate tardiv, nu au fost actualizate periodic. ANSP continuă să activeze ilegal, în lipsa acreditărilor obligatorii de sănătate, nu asigură supravegherea obigatorie a circulației materialului infecțios, nu organizează corect controlul de laborator al prelevării materialului biologic de la bolnavi, suspecți, contacți, cadavre și nici nu verifică răspunsul imun al populației. Nu este clar câte teste au ajuns în țară din cele cumpărate cu 35 de milioane de lei. Oamenii nu sunt testați masiv, nici cadrele medicale, nici populația. Nu este clar câte din cele peste 70.000 de testări au fost plătite de oameni din buzunarele lor. Măștile, la început a fost contestată importanța acestora, acum toată lumea este obligată să le poarte, fără a se asigura că populația are capacitatea financiară să realizeze acest deziderat etc.”, a punctat Ruxanda Glavan, deputată în cadrul grupului Pro-Moldova.

Autorii moțiunii cer ca Parlamentul să constate „gestionarea deficientă și neprofesionistă în domeniul sănătății publice, a crizei pandemice cauzată de Covid-19”, să exprime vot de neîncredere față de autoritățile publice centrale responsabile de gestionarea crizei și să solicite reevaluarea urgentă a politicilor în acest domeniu.

Totodată, parlamentarii semnatari cer separarea ministerului în Ministerul Sănătății și cel al Protecției Sociale, ar în fruntea primului să fie numit un ministru de specialitate medic, „cu competențe demonstrate în gestionarea urgențelor epidemiologice”. Totodată, se solicită revizuirea urgentă a politicii de testare a populației.


Pub