(video) Dădea în chirie apartamente care nu îi aparțin, iar acum riscă să stea după gratii. Cine este tânărul „afacerist”

Dădea în chirie apartamente care nu îi aparțin. Este vorba despre un tânăr de 21 de ani, originar dintr-o localitate din Soroca, reținut de oamenii legii, fiind suspectat pentru comiterea mai multor escrocherii pe teritoriul capitalei.

Foto: politiacapitalei.md

Poliția spunea că suspectul închiria apartamentele pentru câteva zile, ulterior se dădea drept proprietar și prin intermediul rețelelor de socializare le oferea în chirie.

Astfel pe 6 mai, a dat în chirie un apartament unei tinere, obținând un profit de 4 mii lei.

În cadrul acțiunilor de investigație și urmărire penală polițiștii au acumulat probe concludente în privința tânărului,iar în cadrul acțiunilor procesual penale suspectul și-a recunoscut vinovăția.

Totodată este de menționat că tânărul nu este la prima abatere anterior fiind judecat pentru infracțiuni analogice și furt.

Actualmente tânărul este cercetat penal pentru escrocherie, infracțiune care conform legislației se pedepsește cuse pedepseşte cu amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani.


Pub