(Stop-cadru) Veaceslav Platon se declară dușmanul nr.1 al lui Plahotniuc și-i transmite un mesaj

Omul de afaceri Veaceslav Platon se declară dușmanul nr.1 al fostului lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, pe care îl acuză că l-ar fi încarcerat în mod ilegal. După ce a fost eliberat, dosarul său fiind trimis la revizuire, Platon i-a transmis un mesaj lui Plahotniuc, în direct la emisiunea Politica de la TV8.

Foto: Captură

„Vlad, întoarce tot ce ai furat poporului”, i-a spus Platon lui Plahotniuc.

Platon spune că scenariul cu „final fericit” pentru Plahotniuc nu mai poate fi realizat, întrucât „dușmanul său numarul unu a fost eliberat”.

Omul de afaceri Veaceslav Platon, a fost eliberat luni, 15 iunie 2020, din arest, după 4 ani de detenție. Procuratura Generală a precizat că „circumstanțele noi descoperite în cadrul procedurii de revizuire urmează a fi examinate prin coroborare cu probele anterior acumulate, în cadrul unui proces judiciar transparent, cu respectarea tuturor garanțiilor inerente unui proces echitabil - omisiuni grave ce au fost admise în cadrul procedurilor judiciare anterioare ce-l vizau pe Platon.”

La 14 decembrie 2018, Veaceslav Platon a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, sentință care include și cei 18 ani de închisoare la care a fost condamnat anterior, dar și în dosarul în care a fost învinuit de tentativă de escrocherie și corupere a mascaților din detașamentul „Pantera”.


Pub