19:55:04 25.04.2024
Stiri

Bălți: Două mașini cuprinse de FLĂCĂRI în aceeași zi, pe aceeași stradă, la o distanță de câteva ore

Actualitate 16.06.2020 13:38 Vizualizări640 Autor: Ziarul National
Bălți: Două mașini cuprinse de FLĂCĂRI în aceeași zi, pe aceeași stradă, la o distanță de câteva ore


O mașină de model „Volkswagen Passat” și alta de model „Toyota Avensis” au ars ca două torțe pe parcursul zilei de luni, pe aceeași stradă din municipiul Bălți, dar la distanță de câteva ore.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), primul incendiu s-a produs pe strada Ștefan cel Mare nr.180, puțin după ora 11.00. Focul a distrus salonul automobilului, chiar dacă popierii au intervenit rapid și au stins flăcările în câteva minute.

Celălalt autovehicul a fost cuprins de flăcări în aceeași zi, pe str. Ștefan cel Mare 8/1. De această dată, incendiul a cuprins secțiunea motorului de la „Toyota Avensis”. Potrivit IGSU, în acest caz, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 23:37. La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri care au lichidat arderea la ora 23:45.

În urma incendiului nu au fost raportate victime. În ambele situații circumstanțele și cauzele de producere a incendiilor sunt investigate de către specialiști.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md