Vicedirectoarea CNA, Lidia Chireoglo, și-a dat demisia

Anticoruptie.md
16/06/2020
Foto: cna.md

Vicedirectoarea Centrului Național Anticorupție, Lidia Chireoglo, a demisionat după doar doi ani de mandat. Cererea de demisie a ajuns marți în Parlament. Anunțul a fost făcut de deputatul fracțiunii PAS, Sergiu Litvinenco.

„Directorul-adjunct al Centrului Național Anticorupție, Lidia Chireoglo, și-a dat demisia. Cererea de demisie a ajuns azi la Parlament, iar Comisia juridică a introdus în agenda sa un proiect de hotarâre prin care se ia act de această cerere”, a scris Litvinenco pe pagina sa de Facebook.

Lidia Chireoglo a fost numită vicedirectoare a CNA în aprilie 2018, în urma unui concurs la care au participat cinci candidaţi. Anterior, Lidia Chireoglo a fost ofițer superior de urmărire penală pe cazuri excepționale în cadrul CNA. Chireoglo a concurat în 2017 și pentru funcția de șef al Autorității Naționale de Integritate (ANI). Ea a trecut toate etapele concursului până la proba testului la poligraf, pentru care a cerut amânare. 

Lidia Chireoglo a declarat anul trecut un salariu de aproape 230.000 de lei. Alte 58.258 de lei au intrat în bugetul familiei din salariul soțului său, iar 13.100 de lei au venit ca donații la zilele de naștere ale membrilor familiei. Potrivit declarației de avere și interese personale pentru 2017, candidatul desemnat la fotoliul de vicedirector al CNA deține un teren evaluat la 85.000 de lei și două automobile - un Volvo XC 90, fabricat în 2005 și cumpărat în 2011 cu 9.000 de euro, și un BMW Touran din 2005, achiziționat în 2013 cu 4.500 de euro. Lidia Chireoglo nu a indicat nicio locuință în declarația de avere.

În ultima declarație de avere, cea pentru anul 2019, Chireoglo a raportat venituri în mărime de 529 de mii de lei din salariul său și al soțului, vânzarea unui automobil și donații la zile de naștere. Anul trecut, Chireoglo a cumpărat, cu doar 15.000 de euro, un lot de șase ari, o casă de locuit de 98 de metri pătrați, cu acareturi și un garaj de 28 de metri pătrați. Familia mai deține un teren de șase ari, al cărui valoare declarată este de 85.000 de lei și un automobil de marcă Volkswagen Touran, fabricat în 2005, a cărui valoare declarată este de 4.500 de euro.

Anticoruptie.md
16/06/2020




Textele de pe pagina web a Centrului de Investigații Jurnalistice www.anticoruptie.md sunt realizate de jurnaliști, cu respectarea normelor deontologice și sunt protejate de dreptul de autor. Preluarea textelor știrilor și a investigațiilor jurnalistice se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agenții, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat de pe www.anticoruptie.md în primul alineat, iar în cazul posturilor de radio și TV – se citează obligatoriu sursa.

Preluarea integrală a textelor se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil semnat cu Centrul de Investigații Jurnalistice.



Follow us on Telegram

Comentarii