Producător autohton: „Doar oferind calitate și produse locale autentice, putem cuceri consumatorii”  

Copți, prăjiți, umpluți cu brânză sau asezonați cu busuioc. Cartofii sunt legumele nelipsite de pe mesele noastre pe orice timp. Uneori din rațiuni financiare, alteori din obișnuință, un moldovean consumă în medie cca 93 de kilograme de cartofi pe an, arată datele statistice. Ca să răspundă necesităților pieței, fermierii din țară alocă resurse importante pentru creșterea și comercializare produsului. Chiar dacă piața de desfacere rămâne a fi una dintre marile lor provocări, producătorii reușesc să aducă pe mesele moldovenilor cartofi autohtoni de o calitate înaltă.

Radu Grosu gestionează de 9 ani o afacere specializată în cultivarea cartofilor. Și-a făcut studiile la Universitatea Agrară din Moldova, cunoștințe pe care le aplică astăzi în practică la dezvoltarea propriei afaceri. A început de la importarea materialului semincer, a continuat cu plantarea cartofilor și a dezvoltat o afacere înfloritoare – de la 5 hectare în primul an, la 120 de hectare actualmente. Astăzi 35 de angajați își câștigă existența muncind pe terenurile agricole ale fermierului.

Radu Grosu, producător autohton: „În agricultură obții reușite cu investiții tehnologice majore în calitatea produsului. Am suportat cheltuieli enorme, în special pentru educarea și școlarizarea în producerea acestei culturi. Am investit foarte mult în crearea sistemului de depozitare, ambalare și livrare, astfel încât să asigurăm întregul ciclu: de la producere până la furnizarea către consumatorul final. Cu multă muncă, dar și cu mult suflet în ceea ce facem, am ajuns să producem cartofi de calitate, aici în țară.”

Anul aceasta mulți agricultori au suferit din cauza restricțiilor stabilite în contextul  pandemiei de COVID-19. Radu Grosu știe însă că drumul spre reușită este însoțit de urcușuri și coborâșuri, iar expertiza și susținerea pe care o poți obține de la parteneri este foarte importantă pentru depășirea oricărei situații.

Radu Grosu, producător autohton:METRO a fost primul nostru partener, de la care a venit și ideea procurării liniilor de ambalare. Pentru a avea durabilitate, să oferi produse de calitate consumatorului final, iar asta îți asigură un parteneriat stabil. Noi punem accent în primul rând pe calitate. Pentru următorii ani, ne dorim să extindem suprafețele agricole cu culturi precum morcov, sfeclă și altele. Lucrăm foarte mult, implementăm în fiecare an tehnologii noi, pentru ca moldovenii să consume produse autohtone excelente.”

Produsele METRO – crescute local, de calitate certificată

METRO susține producătorii autohtoni prin oferirea unei piețe de desfacere stabile și îi încurajează să-și construiască afaceri durabile în Moldova. Prin parteneriate de succes, în rețeaua de magazine cumpărătorii se bucură din plin de fructe și legume de calitate certificată, produse crescute acasă și cu gust autentic.

Adrian DOCIU, Șeful Secției Produse Alimentare Proaspete, METRO: „Susținerea producătorilor autohtoni face parte din programul nostru de responsabilitate socială corporativă. Peste 50 la sută din produsele alimentare aflate în rețeaua noastră de magazine vin de la producătorii locali, iar asta ne face mândri, întrucât contribuim cu succes la oferirea unei oportunități de dezvoltare a micilor afaceri locale. Cumpărând cu toții produse autohtone, facem, de fapt, o investiție în viitorul comunității. Rămânem aproape!”

METRO – #RămânemAproape!

METRO este unul dintre liderii internaționali în domeniul vânzărilor en-gros, cu un sortiment de produse alimentare și nealimentare care deservește clienți din industria HoReCa, revânzători dar și consumatori finali. La nivel global, METRO deservește peste 16 milioane de clienți care pot alege să facă cumpărături într-unul dintre magazinele sale de format mare, să comande online și să își colecteze cumpărăturile la magazin sau să le fie livrate. METRO susține competitivitatea întreprinzătorilor cu soluții digitale și contribuie astfel la diversitatea culturală din comerțul cu amănuntul și sectorul ospitalier. Sustenabilitatea este un pilon cheie al afacerii METRO. METRO deține primul loc în indicatorul Sustenabilității Dow Jones, în industria comercializării produselor alimentare. Compania operează în 34 de țări și angajează peste 100.000 de oameni în întreaga lume. În anul financiar 2018/19, compania METRO a înregistrat un volum al vânzărilor de 27,1 miliarde EUR. În octombrie 2019, METRO AG a semnat un acord de vânzare a pachetului majoritar în METRO China. În septembrie 2018, METRO a inițiat procesul de cesiune a lanțului de retail real Real cu 34.000 de angajați. În Republica Moldova, compania METRO este prezentă din 2004, având trei magazine, cu peste 25000 de articole în fiecare magazine și peste 600 de angajați. Pentru mai multe informații, vizitați www.metroag.de , www.metro.md .