‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
marți, 26 martie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleOleg Scutari: Vom lansa un centru de instruire destinat fermierilor din țară, cu suportul...

Oleg Scutari: Vom lansa un centru de instruire destinat fermierilor din țară, cu suportul Livada Moldovei

‹ adv ›
‹ adv ›

Deseori, micii fermieri sunt puși la grea încercare, începând de la inițierea afacerilor, producere și finalizând cu comercializarea recoltelor. Cu toate acestea, se pare că spiritul cu care sunt înzestrați o bună parte din aceștia, nu le permite să abandoneze activitatea, ci să-și dorească să se dezvolte.

De această părere este și Oleg Scutari, directorul companiei Imexagro, care susține că, în pofida suprafețelor destul de modeste de teren agricol cu destinație horticolă pe care îl avem, Republica Moldova are un potențial enorm în agricultură.

„În doar 4-5 ani, oamenii, fermierii rămași acasă pot ridica o țară pe care ne-o dorim cu toții. Chiar dacă măsurile de sprijin existente nu pot fi comparate cu cele din alte țări, aceștia reușesc să producă produse horticole calitative și să valorifice eficient fie și 2-3 hectare de pământ. Avem oameni deosebiți, care merită toată susținerea”, susține Oleg Scutari.

Pornind de la această idee, dar și ținând cont de faptul că o bună parte din persoanele ce inițiază afaceri în agricultură vin din alte domenii și sunt, uneori, mai puțin informați, Imexagro a decis să lanseze mai multe centre multifuncționale pe teritoriul țării. Unul din acestea urmează a fi dat în exploatare în această toamnă în satul Ciripcău, Florești, iar construcția acestuia este realizată cu suportul Proiectului Livada Moldovei.

Centrul Multifuncțional lansat la Cahul

„Având mai multe proiecte în derulare, am decis că ar fi oportun să solicităm un credit în cadrul Proiectului Livada Moldovei, astfel, fiind mult mai ușor. Sincer, am rămas plăcut surprins de activitatea acestui proiect. Nu m-am așteptat la un astfel de profesionalism și colaborare la noi. Fiecare fermier, mic sau mare, care solicită ajutor în cadrul proiectului este susținut, indiferent de planurile și ambițiile pe care le are. De aceea, sunt absolut mulțumit de tot ceea ce am realizat cu suportul Livada Moldovei”.

Toate centrele multifuncționale ce au fost construite până acum de compania Imexagro se află în apropierea câmpurilor cu destinație horticolă, pentru a fi la minimă distanță de capacitățile de producere. Conceptul a fost păstrat și pentru ultimul dintre acestea, iar valoarea totală a creditului solicitat a constituit circa 800 de mii de euro.

Obiectivul principal – școlarizarea producătorilor

„Dorim să școlarizăm și ajutăm producătorii. Aș spune eu, centrele sunt ca un spital ce oferă ajutor tuturor horticultorilor care au nevoie. Acestea sunt amplasate alături de livezile fermierilor, unde, în forfota lucrului, deseori, este necesară o mână de ajutor, o recomandare pentru ca totul să meargă mai bine”.

Seminar organizat de compania Imexagro

Centrul ce urmează a fi lansat va include mai multe componente:

  • sală de instruire pentru 26 de persoane;
  • depozite agricole – destinate păstrării producției horticole;
  • depozite de păstrare a îngrășămintelor minerale;
  • sală de expunere a producției – unde fiecare fermier poate analiza produsele, dar și beneficia de o consultație primară;
  • consultanță – centrul având mai mulți specialiști în protecția plantelor, horticultură, culturi de câmp.

Suport pentru toți producătorii

„După ani de activitate, am înțeles că foarte mulți producători mici întâmpină dificultăți în procesul de producere. Totodată, ei sunt oameni harnici, excepționali, care plantează, seamănă, investesc și încearcă să se dezvolte. Anume ei trebuie susținuți. În acest mod, ne propunem nu doar să ajutăm fermierii, ci și ca aceștia să obțină recolte sigure, evitând să cumpere produse de uz fitosanitar de calitate proastă sau să aplice practici ce dăunează prea mult mediului”.

În cadrul centrului vor fi disponibili agronomi, juriști și contabili. Agronomii se vor deplasa în câmp, pentru a oferi consultanță fermierilor, datorită unităților de transport procurate inclusiv cu suportul Proiectului Livada Moldovei.

Depozite agricole pentru păstrarea temporară a producției

„Deseori, micii fermieri sunt nevoiți să abandoneze fructele pe deal, deoarece nu au unde le depozita, iar acestea sunt afectate de înghețuri. Ne-am gândit că ar fi bine să găsim o modalitate pentru ca producătorii să aibă unde depozita gratuit pe o anumită perioadă producția. În acest mod, într-o oarecare măsură suntem asigurați și noi, deoarece oferim produse în baza creditelor, iar dacă fermierii vor pierde recolta, nu le vor putea achita”.

Pe 8 hectare de teren vor fi lansate experiențe

„În cadrul parcelelor demonstrative vor fi testate majoritatea soiurilor și hibrizilor cultivate la noi. Testăm eficiența diferitelor scheme de protecție, cum influențează întârzierea lucrărilor recolta finală și alte aspecte tehnologice importante. Ne-am convins deja că fermierii noștri doresc să învețe, organizând mai multe seminare anterior. Cred că avem oameni speciali în acest sens”.

Informarea – baza unei agriculturi corecte

„Instruirile vor fi organizate în perioada rece a anului, când fermierii nu mai sunt atât de ocupați cu munca în câmp. Centrele multifuncționale sunt construite în baza standardelor europene, la depozite sunt instalate trepte de purificare, teren de evaporare, temperatura se menține la nivel constant pe întreg parcursul anului. Având alături specialiști, oamenii capătă încredere în forțele proprii, sunt siguri că au aproape pe cineva care să-i ajute. Totodată, ne străduim să stabilim prețuri mai mici decât cele, spre exemplu, din Chișinău. Astfel, cred că vom reuși să fim de folos tuturor fermierilor ce vor avea nevoie”, a conchis Oleg Scutari.

‹ adv ›

Dacă doriți să vă dezvoltați afacerea în agricultură și sunteți în căutarea surselor de finanțare, vă recomandăm să analizați oportunitățile disponibile în cadrul Proiectului Livada Moldovei.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii