(video) Un bărbat, la un pas de a se îneca în lacul de la Valea Morilor. Salvatorii au demonstrat cum se acordă primul ajutor

Un bărbat a început să se înece, după ce a intrat în lacul de la Valea Morilor. Cazul a fost înscenat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI, care a desfășurat aplicații demonstrative, în cadrul „Campaniei de prevenire a înecurilor în perioada estivală”.

Campania a fost lansată la stația de salvare de pe lacul Valea Morilor din municipiul Chișinău. Aici, angajații IGSU au desfășurat aplicații demonstrative, prin simularea unei situații de înec. Potrivit scenariului, un bărbat a intrat în apă și a început să se înece. La fața locului au intervenit salvatorii, care au explicat manevrele de acordare a primului ajutor medical.

Tot astăzi, angajaţii IGSU au împărţit pliante informative tuturor persoanelor care se odihneau pe plajă și le-au vorbit despre imporanța respectării regulilor de prevenire a înecurilor.

Pentru evitarea cazurilor de înec, IGSU recomandă populației să evite înotul în locuri nedotate cu stații de salvare pe timp de noapte, dar și în condiții meteorologice nefavorabile. Înotul peste linia de demarcare, ce semnalizează zonele cu pericol, precum și în râurile cu curenții reci de apă prezintă risc pentru viață și sănătate.

Totodată, angajații IGSU atenționează cetățenii despre pericolul consumului băuturilor alcoolice în timpul odihnei pe malurile bazinelor acvatice. Starea de ebrietate este una dintre cauzele principale în producerea accidentelor în apă și a situațiilor tragice.

O atenție deosebită trebuie să fie acordată minorilor, în special pe timpul vacanțelor de vară. Salvatorii accentuează necesitatea monitorizării copiilor și supravegherea comportamentului acestora în timpul scăldatului de către maturi. Scăldatul copiilor se recomandă doar în locurile special amenajate.

Potrivit IGSU,de la începutul anului, 10 persoane, inclusiv un copil, și-au pierdut viața în bazinele acvatice din țară. Campania de prevenire a înecurilor este desfășurată de IGSU în toate raioanele țării, pe parcursul periodei estivale.


Pub