Fete și femei în IT. Tot mai multe femei reușesc să se afirme în acest domeniu, iar stereotipurile referitoare la femeile în IT dispar

Digitalizarea cuprinde tot mai multe domenii ale vieții, iar cunoașterea limbajelor de programare începe să devină o necesitate stringentă. În ultimii ani, la nivel mondial se atestă o creștere a numărului fetelor și femeilor care muncesc în domeniul IT, iar acest lucru, implicit are un efect pozitiv și asupra dezvoltării economice a comunității.

Foto: Tekwill

Din aceste motive, dar și pentru că și-au luat angajamentul de a susține fetele și femeile să urmeze o carieră tehnică, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC cu suportul UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) și cu sprijinul financiar al Suediei, în cadrul Proiectului „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor” au lansat un program amplu de abilitare a femeilor și fetelor în domeniul IT.

La prima ediție a programului, 50 de fete și femei din Republica Moldova au beneficiat de burse pentru studierea Java Fundamentals, SQL Fundamentals sau Cisco, după care au avut posibilitatea să obțină certificarea internațională. Cursurile au fost furnizate în bază programelor educaționale ale liderul mondial Oracle, iar instruirile au cuprins tehnologii de ultimă oră, metode inovative de învățare și tehnici cu impact demonstrat în dezvoltarea abilităților și competențelor solicitate de industria IT.

Bursele oferite au reușit să schimbe viețile participantelor și să le ofere încrederea necesară pentru a-și urma visele.

„Femeile au demonstrat că se descurcă la fel de bine ca bărbații în programare…”

Irina are 24 de ani și este Junior Software Developer, Application Development Team Lead într-o companie internațională și își adoră locul de muncă. Dar până a ajunge la această etapă a urmat o cale lungă de cunoaștere și curaj. Domeniul tehnologiilor informaționale a intrat în viața ei în clasa a 10-a și de atunci merg la braț zi de zi.

Irina Iurciuc, specialistă IT: „Din anii de liceu știam că voi alege o carieră în IT, de altfel sunt unica dintre colegii mei care au îmbrățișat acest domeniu. Atunci, însă, nu realizam specificul sferei, dar m-au inspirat niște tineri programatori, alături de care am participat la un proiect de lansare profesională. Ulterior, am urmat facultatea Calculatoare, Informatică și Microelectronică de la UTM, iar în concediul de maternitate am ajuns să obțin, printr-o scrisoare de intenție, o bursă în IT pentru femei la Tekwill. Înainte de a aplica, am analizat mai multe oferte de muncă pentru a înțelege cerințele angajatorilor. Am ales un curs în cadrul căruia am învățat să dobândesc abilități practice în ceea ce cunoșteam mai puțin și care să mă ajute să obțin un loc de muncă. Cursul SQL Fundamentals mi-a oferit suficiente cunoștințe ca să pot trece cu brio două convorbiri, în cadrul cărora am fost testată inclusiv la capitolul studiat la Tekwill, și să fiu angajată.”

Tânăra spune că i-a fost ușor să se integreze la noul loc de muncă, deoarece stereotipurile legate de femeile și fetele în IT sunt deja de domeniul trecutului. Pe parcursul timpului, femeile au demonstrat că se descurcă la fel de bine ca și bărbații în programare.

Irina Iurciuc / Sursa:Tekwill

Irina Iurciuc, specialistă IT: „Viața prinde și mai multă culoare când începi să lucrezi. Iar dacă activezi într-un domeniu interesant, în care te poți dezvolta profesional, nu-ți rămâne decât să primești plăcere de la ceea ce faci. În acest domeniu, femeile au început să-și impună pozițiile și să arate rezultate frumoase. Contează să ai dorință, perseverență, să depui efort și să fii susținută de cei apropiați. Domeniul tehnologiilor informaționale este unul complex, iar procesul de lucru include multe etape, cu cât mai mult le pui în practică, cu atât le înțelegi mai ușor. În IT există un termen foarte important - ECHIPA. Aici se lucrează în echipă și colegii se ajută reciproc, aici nu există concurență, sunt binevenite ideile și inițiativele, nu există limite și nici același dress code. În IT angajatorii fac tot posibilul ca angajații lor să se simtă cât mai confortabil și să lucreze cât mai eficient. Dispunem de foarte multe oportunități, este suficient să avem curaj și să facem primul pas, ulterior acest domeniu te atrage și este greu să te oprești.”

Irina este convinsă că IT-ul este profesia viitorului și că vor exista, în continuare, provocări mari în acest domeniu. Ea încurajează toate fetele și femeile care își doresc o carieră în această sferă să fie determinate, cu scopuri bine definite și astfel vor obține succes.

Ana Chirița, directoare Proiecte Strategice, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC: „Scopul acestei inițiative este de a susține doamnele și domnișoarele în accelerarea carierei IT, reprofilarea în domeniu IT sau pur și simplu cunoașterea sau căpătarea cunoștințelor necesare, care ar putea să le ajute să-și găsească un loc de muncă cu specializare tehnică. La prima ediție a acestui program, beneficiare au fost doamnele care chiar au nevoie de competențele studiate, iar multe dintre ele erau mame cu copii mici acasă și au găsit timp să participe la program. Aceste burse le-au oferit șansa de independență financiară și posibilitate de a obține un loc mai bun de muncă.”

Lucreția Ciurea, specialistă monitorizare și evaluare în cadrul UN Women Moldova: „Asigurarea egalității de gen și abilitarea femeilor este mandatul de bază al UN Women, întrucât inegalitatea de gen există în viața de zi cu zi. Pe piața muncii, spre exemplu, vedem că locurile de muncă care sunt mai bine plătite sunt ocupate de bărbați. De aceea, am dorit să oferim fetelor oportunități de a se dezvolta în acest domeniu, de a deveni profesioniste, specialiste sau lidere în domeniul ICT, iar acest program le oferă posibilitățile necesare pentru a se afirma.”

În iunie 2018, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC, în colaborare cu UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) cu sprijinul financiar al Suediei, a lansat o amplă inițiativă privind abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor. Obiectivul principal al proiectului este promovarea egalității de gen prin intermediul tehnologiilor informației și comunicațiilor și sensibilizare asupra faptului că tehnologiile informaționale și comunicațiilor sunt instrumente care permit egalitatea de gen și abilitarea femeilor și crearea unei societăți în care femeile și bărbații pot contribui și participa în mod substanțial. Proiectul „Abilitarea femeilor în domeniul tehnologiilor” este implementat în parteneriat cu Proiectul „Dezvoltarea Centrului de Excelență în domeniul TIC” finanțat din sursele Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională și al Suediei.


Pub