Pagina oficială a Municipiului Chișinău

Primarul general preocupat de calitatea lucrărilor edilitare din capitală

   1578

Primarul general al municipiului Chişinău, Ion Ceban, a convocat joi o ședință cu reprezentanții subdiviziunilor structurale, pretorii de sector şi operatorii municipali de servicii publice, unde a fost raportată situația privind implementarea proiectelor de instractură din capitală, calitatea lucrărilor executate, amenajarea șantierelor, precum și coordonarea activităților la începerea proiectelor între gestionarii de rețele inginerești și autoritățile municipale.

De asemenea, subdiviziunile din domeniul infrastructurii drumurilor și cele prestatoare de servicii (apeduct și termie) au raportat despre intervențiile la lichidarea situațiilor de avariere, lucrările curente, inclusiv cele executate anterior, care vizează aspectul și calitatea reabilitării carosabilului și a trotuarelor.

Edilul a calificat drept deplorabilă starea actuală de lucruri la capitolul amenajării suprafețelor de drumuri, după pozarea rețelelor inginerești. Astfel, Ion Ceban a solicitat responsabililor prezentarea săptămânală a rapoartelor, care vor include planurile de intervenție pe fiecare sector de drum sau trotuar.  De asemenea, urmează a fi prezentate și certificatele de conformitate ale materialelor de construcție cu care se lucrează pe șantiere.

„Este necesară mai multă responsabilizare și organizare, pentru că nu ne putem permite să reparăm în fiecare an aceeași porțiune de drum sau să aplicăm marcaj rutier pe străzi odată în lună și în final, aceste lucrări să fie necalitative. Personal voi ține situația la control, deoarece oamenii așteaptă de la noi rezultate și lucru bine făcut", a subliniat primarul.

De asemenea, Ion Ceban a mențioant despre necesitatea elaborării pentru anii viitori, de programe de activitate în domeniul infrastructurii pentru perioade bine stabilite, în baza cărora să se intervină cu lucrări și pentru a putea fi prevăzute mijloace finaciare în acest scop.

Până la data de 5 iulie, a.c., toți resaponsabilii de lucrări edilitare urmează să prezinte proiectele, precum și listele cu obiective prevăzute pentru anul 2021. 

Totodată, executivul Primăriei urmează că consulte Consiliul Municipal în vederea aprobării unui plan multianual de reparații curente și capitale a străzilor, trotuarelor și curțile blocurilor, la fel cum s-a procedat și în situația prvind transportul public.