00:35:43 20.04.2024
Stiri

PSRM refuză să susțină inițiativa Partidului „ȘOR” privind anularea interdicțiilor la retransmiterea programelor de la televiziunile din Rusia: „Cum făcea atunci ACROBAȚII Dodon, refuzând să promulge această lege. Cum se bătea cu pumnul în piept...”

Actualitate 10.06.2020 17:17 Vizualizări1089 Autor: Ziarul National
PSRM refuză să susțină inițiativa Partidului „ȘOR” privind anularea interdicțiilor la retransmiterea programelor de la televiziunile din Rusia: „Cum făcea atunci ACROBAȚII Dodon, refuzând să promulge această lege. Cum se bătea cu pumnul în piept...”


Majoritatea parlamentară PSRM-PD a respins, miercuri, propunerea formulată de deputatul Partidului „ȘOR”, Denis Ulanov, privind includerea în agenda parlamentară a proiectului de lege privind anularea interdicțiilor de retransmitere a posturilor ruse de televiziune.

Denis Ulanov a propus la ședința Biroului permanent includerea inițiativei în ordinea de zi, dar majoritatea parlamentară, în frunte cu reprezentanții PSRM, cei care anterior promiteau să anuleze interdicțiile respective, au refuzat și să-l pună în discuție, se arată într-un comunicat de presă al formațiunii.

„Astăzi ne-am convins încă o dată că socialiștii îi mint nu doar pe alegătorii lor, dar și pe partenerii externi. Cât zgomot mediatic au făcut la sfârșitul lui 2017- începutul lui 2018, când a fost adoptată așa-zisa lege privind contracararea propagandei străine. Cum făcea atunci acrobații Dodon, refuzând să promulge această lege. Cum se bătea cu pumnul în piept, declarând că se încalcă libertatea cuvântului”, a comentat Denis Ulanov pe pagina sa de Facebook.

Din cauza atitudinii sale, Dodon nu mai este privit ca un partener de încredere nici în est. „Noi am elaborat proiectul, l-am înregistrat și suntem gata să venim cu argumentele necesare. Socialiștilor nu le-a rămas decât voteze. Ei însă, după cum se vede, nu au nevoie de libertatea de expresie. Ei au nevoie de propaganda pe care o transmite holdingul media a lui Dodon. Iată atitudinea reală a socialiștilor față de alegătorii lor. Acum este clar de ce Estul și Vestul și-au pierdut încrederea în Dodon”, punctează Denis Ulanov.

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” au prezentat marți, 9 iunie, un proiect de lege prin care propun anularea restricțiilor în privința unor emisiuni de la posturile rusești de televiziune. Liderul formațiunii, Ilan Șor, a precizat că amendamentul vine să anuleze o prevedere neconstituțională, în urma unui număr mare de solicitări din partea cetățenilor. Totodată el și-a manifestat nedumerirea față de comportamentul președintelui Igor Dodon, care, deși s-a pronunțat împotriva legii respective și nu a promulgat-o, după ce a preluat toate pârghiile guvernării, nu a făcut nimic pentru a o anula.

„Nu înțeleg cum, fiind la guvernare și extinzându-și controlul asupra întregii puteri în țară, nici măcar nu a încercat să schimbe sau să anuleze aceste amendamente”, a accentuat Ilan Șor.

Amintim că Parlamentul din legislatura precedentă a operat modificări la vechiul Cod al Audiovizualului, intrate în vigoare în 2018, prin care s-a interzis transmisiunea unor categorii de emisiuni, în special cele cu caracter politic și militar dintr-un șir de state, inclusiv din Rusia. Ulterior a fost adoptat un nou Cod – cel al serviciilor media audiovizuale care a păstrat interdicțiile respective.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md