23:57:26 28.03.2024
Stiri

INTERVIU // „Rogob” este cea mai modernă companie din R. Moldova, dar Igor Roșca ridică ștacheta: „Scopul nostru este de a deveni lider incontestabil pe piaţa autohtonă prin furnizarea serviciilor inofensive şi a produselor de calitate”

Actualitate 09.06.2020 13:00 Vizualizări2393 Autor: Ziarul National
INTERVIU // „Rogob” este cea mai modernă companie din R. Moldova, dar Igor Roșca ridică ștacheta: „Scopul nostru este de a deveni lider incontestabil pe piaţa autohtonă prin furnizarea serviciilor inofensive şi a produselor de calitate”


Compania „Rogob” a devenit un nume de referință pentru economia R. Moldova, iar acest lucru a fost posibil prin muncă, dedicație, prin stabilirea şi implementarea unor principii clare, printr-o permanentă investiţie în profesionalismul angajaţilor şi în calitate. „Toate acestea ne-au ajutat să devenim cea mai mare și modernă companie din R. Moldova producătoare de salam și delicatese din carne”, a declarat directorul companiei „Rogob”, Igor Roșca, într-un interviu pentru curentul.md.

Potrivit lui Igor Roșca, compania „Rogob” are la momentul actual un spaţiu de producţie de 5 000 de metri pătrați. „Fiind proiectată de experţi de peste hotare, fabrica îşi poate permite o capacitate de producție ce depășește 50 de tone de produs finit timp de 24h. Apropo, datorită faptului că întreprinderea noastră este proiectată conform standardelor europene şi respectă toate rigorile sanitare, avem undă verde în comerţul extern. Noi ne extindem continuu productivitatea şi ne extindem permanent reţeaua comercială prin deschiderea de noi magazine specializate atât în Chişinău, cât şi în raioanele republicii. Pe moment avem 26 de magazine proprii, iar produsele noastre se regăsesc în circa 5 000 de unităţi comerciale. Lărgirea reţelei proprii de magazine „Rogob Foodmart” este un lucru important în contextul penetrării pieţei şi asigurării populaţiei cu produse proaspete şi de înaltă calitate”, a menționat acesta.

Implicat în toate proiectele

Igor Roșca a precizat că este implicat direct în fiecare proiect, iar succesul activităţii unei întreprinderi depinde, în mod direct, de politica și capacitatea de gestionare a afacerii pe care o are conducătorul întreprinderii. De asemenea, acesta s-a referit și la obiectivele de viitor ale companiei.

„Personal sunt conectat la fiecare proces din fabrică și la fiecare proiect. Împreună cu o echipă de profesioniști, consolidăm cele mai bune idei și identificăm cele mai bune soluții pentru succesul companiei. Scopurile rămân neschimbate şi anume să devenim lideri incontestabili ai pieţei ca preferinţă a consumatorilor şi ca volume de producţie; să impresionăm şi să delectăm consumatorii cu produse excepţionale ce se deosebesc prin calitate înaltă, aspect şi gust deosebit. Vrem să ne asumăm rolul de portdrapel al industriei prin excelenţă profesională şi devotament total faţă de consumator. Calitatea produsului este primordială în activitatea noastră, iar sănătatea consumatorilor e factorul principal care ne ghidează atunci când creăm produsul. Vrem ca oamenii să aibă pe mesele lor doar produse calitative şi proaspăte. Preferinţele consumatorilor ne ghidează în activitatea noastră zilnică”, a adăugat sursa citată.

Cum este organizat procesul de lucru în cadrul „Rogob”

Conducătorul „Rogob” a explicat cum este organizat procesul de lucru în cadrul companiei. „În cadrul companiei noastre se organizează şantiere de lucru privind standardizarea proceselor de lucru, spaţiilor, optimizarea fluxului tehnologic şi a timpului, în scopul eficacității proceselor în parte. În cadrul acestor şantiere sunt implicate echipe formate din managerii de top (director general, 7 directori de departamente), dar şi managementul mediu (șefii de secție, maiştrii), precum şi angajaţii din sectorul vizat.

De asemenea, organizăm vizite, schimb de experienţă reciproc cu partenerii, furnizorii interni şi externi. Aplicăm şi practica schimbului de experienţă între colegii tehnologi de la companiile furnizoare de condimente, prin suportul şi implicarea top managementului.

În același timp, compania „Rogob” susține tinerii specialiști, le organizează excursii la fabrică, oferindu-le şi posibilitatea de a face stagiul de practica în cadrul companiei. De exemplu, în 2018 am semnat un contract de colaborare cu Universitatea Tehnică a Moldovei, în urma căruia, tinerii specialiști de la facultatea Tehnologie și Management în industria alimentară sunt promovați pe scara ierarhică”.

Personalul este motivat pentru ideile inovative

Igor Roșca subliniază că motivarea personalului constituie pilonul de bază în crearea unor relaţii productive de muncă între angajaţi şi top management, la fel și în dezvoltarea unei abordări sistematice a angajaţilor față de responsabilitățile care li se atribuie. „De exemplu, la noi în companie funcţionează Programul ,,Ideea Ta Contează”. Astfel, ideile implementate sunt recompensate prin vouchere valorice. Ideile estimate ca „Idee trimestrială” sunt remunerate în bani prin adaos la salariu. Avem şi alte metode şi practici de motivare şi mă bucur că sistemul pe care noi îl aplicăm în acest sens funcţionează şi oferă randamentul scontat”.

Referindu-se la politicile și strategia în domeniul calităţii şi siguranţei alimentelor, Igor Roșca a declarat: „Politica în domeniul siguranţei alimentelor se concretizează prin obiective stabilite şi comunicate la toate nivelurile, pe care le monitorizăm, analizăm şi revizuim periodic astfel încât să asigurăm:

Creşterea competitivităţii şi siguranței alimentare produselor fabricate; implementarea reglementărilor naţionale şi a aşteptărilor clienţilor privind calitatea şi siguranţa alimentelor;

Creşterea performanţelor de mediu şi prevenirea poluării mediului prin reducerea şi înlăturarea impactului semnificativ rezultat din procesele de producţie realizate; instruirea anagajaţilor în spiritul culturii organizaţionale şi pentru înţelegerea finalităţilor propriilor activităţi şi responsabilităţi ce le revin în domeniul calităţii şi siguranţei alimentelor;

Implicarea tuturor angajaţilor în vederea îndeplinirii obiectivelor privind excelenţa în calitate şi a celor care susţin siguranţa alimentelor;

Asigurarea unei comunicări transparente şi adecvate cu toate părţile interesate.

Investiții, cifra de afaceri, locuri de muncă, impozite

„Dacă e să luăm ca referinţă ultimii cinci ani, atunci vă pot spune că, din 2015 până în 2019, investiţiile totale efectuate de „Rogob” au ajuns la peste 415 milioane de lei (peste 20 milioane de euro). De asemenea, cifra de afaceri a companiei a evoluat constant de la 357 de milioane de lei în 2015, până la 566 de milioane de lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani cifra de afaceri a ajuns să constituie 2,3 miliarde de lei sau aproape 115 milioane de euro.

Indicatori în creştere am înregistrat şi la capitolul locuri de muncă – dacă în 2015 numărul angajaţilor era de 488, atunci în 2019 a ajuns la 653. Numai în ultimul an au fost create 88 de noi locuri de muncă.

Şi fondul de salarizare a evoluat constant – de la circa 11 milioane de lei în 2015 până la circa 45 milioane de lei în 2019. În total, în ultimii cinci ani compania a achitat salarii de peste 138 milioane de lei. Pe lângă salarii, „Rogob” a achitat contribuţii sociale şi medicale pentru angajaţii săi în sumă totală de circa 35 milioane de lei. În ultimii cinci ani, respectivele contribuţii au crescut de la circa 3 milioane de lei în 2015 până la aproape 10 milioane de lei în 2019.

Dacă vorbim de impozitele şi taxele achitate de „Rogob” în ultimii cinci ani, valoarea acestora se ridică la 319 milioane de lei sau peste 15 milioane de euro. Volumul acestor plăţi în 2015 era de peste 29 milioane de lei, iar în 2019 a ajuns la peste 84 milioane de lei.

Referitor la planurile pe termen mediu, atunci anul de referință este 2022. Anume până în 2022 avem deja elaborate politici şi strategii care ţin de:

Dezvoltarea sortimentului (fabricarea salamurilor crud-afumate);

Dezvoltarea reţelei de magazine proprii şi pe segmentul Retail;

Realizarea scopului de a deveni lider incontestabil pe piaţa autohtonă prin furnizarea serviciilor inofensive şi a produselor de calitate etc.

Ştiind capacitatea colectivului pe care am onoarea să îl conduc de a realiza obiectivele stabilite, sunt sigur că vom reuşi şi de această dată”, a conchis Igor Roșca.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
25.03.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin căzut de pe ca...

22.03.2024 09:05 Nicolae Negru Nicolae Negru // De ce ideea referend...

18.03.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Putin și Rusia ca bo...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Sunteți de-acord ca referendumul constituțional privind aderarea R. Moldova la Uniunea Europeană să fie organizat în aceeași zi cu alegerile prezidențiale din anul curent?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md