Regele emerit al Spaniei, Juan Carlos, anchetat pentru un contract ce viza construirea unei căi ferate

Procurorul Curţii Supreme a Spaniei a deschis o anchetă cu privire la construcţia liniei ferate pentru trenul de mare viteză AVE, care face legătura între oraşele Medina şi Mecca, contract câştigat de companii spaniole, după ce s-a dovedit că una dintre persoanele implicate în posibile iregularităţi ar putea fi regele emerit Juan Carlos, informează Agerpres, cu referire la Reuters şi EFE.

Foto: Facebook / REYES de ESPAÑA

Tribunalul va ancheta dacă fostul suveran poate fi inclus în acest caz, în contextul în care el a fost protejat de imunitate până în iunie 2014, când a abdicat în favoarea fiului său Felipe, a anunţat Curtea Supremă într-un comunicat.

„Această anchetă se axează tocmai pe stabilirea sau eliminarea relevanţei penale a faptelor întâmplate după luna iunie 2014, când regele emerit nu mai era protejat de imunitate”, se arată în comunicatul citat.

Ancheta asupra fostului rege derivă dintr-o alta, condusă de procurorul anticorupţie al ţării cu privire la cea de-a doua fază a construcţiei liniei de cale ferată de mare viteză între Medina şi Mecca, în Arabia Saudită, atribuită unui grup de companii spaniole în 2011.


Pub