02:26:18 19.04.2024
Stiri

De-a râsu'-plânsu'. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare

Știri 08.06.2020 08:00 Vizualizări1319 Autor: Ziarul National
De-a râsu'-plânsu'. Pasageri ai unui avion, testaţi negativ pentru COVID-19 înainte de decolare, iar pozitiv la aterizare


Situaţie comico-tragică pentru pasagerii unei curse aeriene. 12 dintre cei 91 pasageri ai unui avion ai liniei aeriene Qatar care zbura la Atena au fost testaţi negativ cu noul coronavirus. La aterizare însă, au fost testaţi iarăşi, rezultatul fiind unul pozitiv, informează mirror.co.uk, citat de mediafax.ro.

Drept urmare, Grecia a suspendat toate zborurile dinspre şi către Qatar după ce o parte dintre pasagerii unei curse de la Doha la Atena au fost testaţi pozitiv pentru COVID-19. Autorităţile elene spun că 12 dintre pasageri au contractat virusul, restul fiind sănătoşi. „Din această cauză, zborurile dinspre şi spre Qatar sunt suspendate până pe 15 iunie”, au precizat acestea.

Compania aeriană susţine însă că toţi pasagerii cursei erau sănătoşi înainte de îmbarcare, în Doha.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md