(foto) Ce au făcut Mitropolitul Vladimir și Igor Dodon în prima zi de Blajini

Șeful statului, Igor Dodon, a participat, astăzi, alături de Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir, și Episcopul de Ungheni și Nisporeni, Petru, la sfințirea fântânii din centrul satului său de baștină, Sadova.

Foto: Facebook/ Igor Dodon

Recent, satul meu de baștină al președintelui Igor Dodon, Sadova, a împlinit 600 de ani de la fondare. „Cu acest prilej, împreună cu sătenii am decis să contribuim la dezvoltarea localității. Cu suportul localnicilor au fost reabilitate și construite mai multe drumuri, restaurată și amenajată fântiâna și răstignirea din centrul satului, precum și Monumentul eroilor căzuți în Marele Război pentru Apărarea Patriei”, menționează șeful statului.

Astăzi, împreună cu primarul localității, Anghel Tudor, consilieri locali și consăteni, Igor Dodon a participat la slujba de sfințire a fântânii, oficiată de Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir și Episcopul de Ungheni și Nisporeni, Petru.

Șeful statului a îndemnat cetățenii să se implice în dezvoltarea localităților de baștină.

Slujba de sfințire a fântânii din Sadova, oficiată de Mitropolitul Vladimir și Episcopul de Ungheni și Nisporeni, Petru / Sursa:Facebook/Igor Dodon
Slujba de sfințire a fântânii din Sadova, oficiată de Mitropolitul Vladimir și Episcopul de Ungheni și Nisporeni, Petru / Sursa:Facebook/ Igor Dodon
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, Vladimir / Sursa:Facebook/ Igor Dodon


Pub