(doc) Cum vor activa piețele și centrele comerciale din municipiul Chișinău începând de mâine

piata-centrala-21

Potrivit hotărârii din 6 iunie a Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău, atât piețele publice, cât și cele private vor putea activa într-un regim special începând cu 7 iunie.

Prin urmare, începând cu ziua de 7 iunie, toate piețele din municipiul Chișinău vor activa conform următorului program:
# în zilele de marți până vineri, de la ora 5.0 până la ora 16.00;
# în zilele de sâmbătă și duminică, de la ora 6.0 până la ora 14.00;
# zilele de luni vor fi zile de igienizare pentru toate piețele din orașul Chișinău și din suburbii indiferent de forma de proprietate.

Ce ține de activitatea centrelor comerciale, comisia a decis următoarele: „Se reia activitatea, începând cu 8 iunie 2020, a centrelor comerciale din municipiul Chișinău și a unităților comerciale specializate din cadrul acestora, cu excepția cinematografelor, a unităților de alimentație publică, a centrelor de agrement amplasate în incinta acestora”.

Totodată, programul de lucru al centrelor comerciale va fi următorul:
# luni-vineri, de la ora 10.00 până la ora 16.00;
# sâmbăta și duminica sunt considerate zile libere.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente