Alaiba, despre angajamentul public al PDM: „Dacă tot ne adunăm în ședință, poate dăm jos și guvernul”

Dumitru-Alaiba

Într-un text publicat pe pagina personală, deputatul PAS Dumitru Alaiba spune că salută angajamentul public al Partidului Democrat de a vota toate condiționalitățile de la Uniunea Europeană pentru a debloca asistența macrofinanciară și dacă tot se adună în ședință, poate dau jos și guvernul.

„Salut angajamentul public al Partidului Democrat de a vota toate condiționalitățile de la Uniunea Europeană pentru a debloca asistența macrofinanciară (bani parțial grant, parțial împrumut ieftin).

De la zis până la făcut este totuși puțin de lucru. Pentru început, trebuie să ne adunăm în ședință și să votăm. Măcar și azi, măcar și mâine.

Și dacă tot ne adunăm în ședință, poate dăm jos și guvernul.

În istoria țării noastre nu am avut prea multe guverne care se fac DIRECT responsabile de moartea câtorva sute de cetățeni de ai noștri, de răspândirea incontrolabilă a unei pandemii, de un dezastru economic care putea fi evitat parțial, de mii de locuri de muncă distruse cu bună știință. Lista crimelor poate continua și va deveni tot mai lungă cât timp acest guvern rămâne în funcție. Acest guvern nu și-a asumat DELOC responsabilitatea pentru dezastrul rezultat din deciziile lor sau de lipsa acestora. Un guvern pe care oricum oamenii nu-l simt acționând. Un guvern care există doar pe hârtie, care face mai mult rău decât bine.

Vă spun sincer, chiar nu știu ce este mai iresponsabil: să menții în funcție un guvern criminal sau să-l dai jos neavând o claritate deplină despre ce urmează. Pentru că această claritate nu există.

Lucrurile arată cam așa: avem o problemă imediată – un guvern criminal care face rău – și avem o problemă potențială – nu prea știm exact ce va urma dacă îl dăm jos.

Asta este dilema.
În așa situații, problemele trebuiesc rezolvate în funcție de urgența lor”, scrie deputatul Dumitru Alaiba.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente