17:17:43 25.04.2024
Stiri

Marcarea Paștelui Blajinilor reprezintă un PERICOL iminent de CREȘTERE a numărului de cazuri de COVID-19, însă autoritățile ezită să INTERZICĂ această sărbătoare. Furtună: „Mă tem că nici în iunie nu o să scăpăm...”

Actualitate 04.06.2020 09:38 Vizualizări1881 Autor: Ziarul National
Marcarea Paștelui Blajinilor reprezintă un PERICOL iminent de CREȘTERE a numărului de cazuri de COVID-19, însă autoritățile ezită să INTERZICĂ această sărbătoare. Furtună: „Mă tem că nici în iunie nu o să scăpăm...”


Directorul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (ANSP), Nicolae Furtună, îndeamnă oamenii să rămână în continuare acasă, pentru că riscul de contaminare cu COVID-19 este încă destul de mare. Cu atât mai mult că, în zilele următoare, cetăţenii R. Moldova sunt chemați să marcheze Paştele amânat al Blajinilor, iar acest lucru ar înrăutăţi şi mai mult situaţia. Declaraţiile au fost făcute miercuri, în cadrul emisiunii „Loc de Dialog” de la Radio Moldova.

„Eu îndemn în continuare populaţia să rămână acasă, pentru că ceea ce se va întâmpla de Paştele Blajinilor este un proces care nu poate fi controlat. Va fi un proces haotic, pentru că noi nu avem atâta poliţie ca să supravegheze. Orice aglomerare este risc de infectare (…). Mizam ca, la începutul lui mai - sfârşitul lui iunie, să fie o revoluţie în curba de evoluţie a procesului epidemic şi mă gândeam de pe platou să mergem în descreştere. Din păcate, lucrurile nu au fost să se întâmple astfel. Ce am văzut eu zilele acestea la Piaţa Centrală, eu mă tem că nici în iunie nu o să scăpăm, unde mai pui că ceea ce se preconizează de Paştele Blajinilor, atunci situaţia este destul de delicată, ca să nu-i zic gravă”, a declarat directorul ANSP.

Potrivit lui, principalele cauze care duc la creşterea zilnică a numărului bolnavi de COVID-19 este nerespectarea de către cetăţeni a regulilor impuse de autorităţi, dar şi relaxarea prea devreme a restricţiilor.

„Din păcate, lucrurile nu sunt privite prin prisma sănătăţii publice şi fiecare încearcă să dea importanţă sectorului în care activează. Noi astăzi avem cazuri de îmbolnăvire din mai multe pieţe. Am avut un presing enorm să relaxăm activitatea frizeriilor, stomatologiilor. Chiar azi avem cazuri de îmbolnăvire a unui personal dintr-o stomatologie privată şi asta s-a întâmplat datorită faptului că nu s-au respectat regulile. Atunci când s-a luat decizia de relaxare, a fost lung discutată cu argumente şi contraargumente. Ne-am gândit că oamenii au învăţat lecţia şi am greşit”, a mai spus Nicolae Furtună.

Iar cât ţine de redeschiderea grădiniţelor, şeful de la ANSP afirmă că acestea nu au capacitatea de a tria copiii în fiecare dimineaţă, iar o parte din personal face parte din grupul de risc. În acest sens, el afirmă că este dispus să dicute cu grupul de părinţi, semnatari ai unei petiţiei prin care cer redeschiderea grădiniţelor.

De menționat că autoritățile au interzis să fie sărbătorit Paștele Blajinilor pe 26 și 27 aprilie curent. Atunci erau înregistrate mult mai puține cazuri confirmate decât în ultima săptămână. Astfel, pe 26 aprilie erau înregistrate 104 cazuri noi, iar pe 27 aprilie – 73 de cazuri. Ieri, în R. Moldova au fost raportate 247 de cazuri noi de COVID-19.


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md