Igor Dodon va discuta, la Moscova, despre reluarea negocierilor privind creditul rusesc: „Acum deja partea rusă are semne de întrebare”

Igor Dodon declară că va relua, în cadrul vizitei sale la Moscova, discuțiile despre creditul de 200 de milioane de euro, pe care urma să îl contracteze Republica Moldova. În opinia șefului statului, cele două părți au de renegociat doar câteva aspecte. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Contrapunct” de la Sputnik Moldova.

Șeful statului declară că va folosi oportunitatea de a se afla la Moscova pentru a discuta cu autoritățile ruse și unele subiecte importante pentru Republica Moldova, printre care și reluarea negocierilor privind acordarea creditului de 200 de milioane de euro.

„Sunt câteva subiecte economice importante ce urmează a fi discutate: creditul, autorizațiile pentru transportul internațional și prelungirea facilităților la exportul produselor din RM fără taxe, după 1 iulie. Pentru toate aceste 3 subiecte foarte importante, care afectează direct economia RM, deja am inițiat discuțiile”, a menționat Igor Dodon.

„Domnul prim-ministru a transmis o scrioase pe numele premierului rus, pentru a vedea care este poziția Federației Ruse. Acești bani deja sunt prevăzuți în bugetul Federației Ruse, acum trebuie să vedem cu partea rusă dacă mai sunt sau nu acești bani, dacă este gata să renegociem acest credit”, a mai subliniat acesta.

În opinia șefului statului, cele două părți au de renegociat doar câteva aspecte: „Nu cred că trebuiesc renegociate multe lucruri, suma este clară, procentul este clar. Și oponenții politici, cei care au inițiat adresarea la Curtea Constituțională, deja spun că, condițiile sunt mult mai bune decât cele oferite în cadrul altor împrumuturi, atât pe piața internă, cât și pe piața externă. Aici avem un consens intern. Referitor la unele puncte, care au fost puse sub semnul întrebării, a fost o poziție foarte clară expusă de către Ministerul Finanțelor al FR, care practic a înlăturat toate suspiciunile. Acum doar trebuie să vedem dacă partea rusă este gata să semnăm din nou acest acord și să mergem cu el în Parlament. Probabil acum deja partea rusă are semne de întrebare, dar vom încerca să le înlăturăm în cadrul acestei vizite. Principala întrebare din partea lor este noi vom semna din nou acest acord, dar nu se va ajunge la aceeași situație?”.

Igor Dodon va participa la parada militară de la Moscova, din 24 iunie, la invitația lui Vladimir Putin. Tradiționala paradă militară care are loc la data de 9 mai a fost amânată în acest an din cauza pandemiei de Covid-19. Acum două zile, Vladimir Putin a ordonat ca aceasta să aibă loc la data de 24 iunie, anul curent.

Amintim că la 23 aprilie anul curent, Parlamentul a adoptat Proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Federației Ruse și cel al R. Moldova, privind acordarea unui împrumut financiar de stat în valoare de 200 de milioane de euro. Pentru au votat deputații PSRM și PD.

Tot în acea zi, Curtea Constituțională a suspendat acțiunea, după ce judecătorii Curţii Constituţionale l-au destituit pe președintele CC Vladimir Țurcan și au ales-o în această funcție pe magistrata Domnica Manole.

La 7 mai, magistrații Curții Constituționale au declarat neconstituțional acordul de împrumut financiar în valoare de 200 de milioane de euro, dintre Republica Moldova și Federația Rusă. Asta după ce deputații Sergiu Sîrbu, Sergiu Litvinenco și Dinu Plîngău au depus sesizări la CC, în acest sens


Pub