Au ajuns sau nu PD și PSRM la un numitor comun privind Legea ONG-urilor? Filip: Noi o vom vota în lectură finală

Deputații din cadrul fracțiunii Partidului Democrat vor vota în lectură finală proiectul Legii ONG-urilor, care a devenit mărul discordiei în Parlament. Liderul PD, Pavel Filip, a declarat, în cadrul emisiunii UNInterviu, de la UNIMEDIA, că s-a ajuns la o înțelegere cu colegii de coaliție, din PSRM, pe marginea acestui subiect.

„La insistența Partidului Democrat, la Biroul Permanent am introdus chiar în ordinea de zi pentru 2 săptămâni examinarea în lectura a 2-a a Legii cu privire la organizațiile neguvernamentale. Noi vom vota această lege”, a declarat Pavel Filip.

„Săptămâna trecută a avut loc ședința Comisiei Juridice (n.r. a Parlamentului), au fost examinate toate amendamentele care au venit în comisie, este avizul acesteia. Așadar, în plenul Parlamentului vom vota această lege”, a reiterat Filip.

Liderul PD susține că punctele din proiectul de lege cu privire la finanțarea externă, pe care le invocase șeful statului, Igor Dodon, drept inacceptabile, nu au fost scoase din textul final al proiectului: „Nu am văzut ca aceste puncte să fi fost scoase în baza amendamentelor examinate și votate în Comisie. Din declarațiile celor de la PSRM și discuțiile pe care le-am avut, ei au spus că nu poate fi votată legea în varianta ințială, care a intrat în Parlament. Acum este lectura a 2-a și au fost foarte multe amendamente, care au fost examinate de către Comisie”.

Legea ONG-urilor a devenit mărul discordiei în Parlament, după ce opiniile formațiunilor s-au împărțit la acest subiect. Socialiștii au declarat că nu vor vota proiectul de lege în lectura a doua îm varianta actuală, iar democrații au menționat contrariul. Pe de alăt parte, președintele Igor Dodon a spus că nu va promulga legea, dacă nu vor fi modificate anumite puncte ce vizează finanțarea ONG-urile din afara țării.


Pub