Fostul boxer Floyd Mayweather va plăti pentru funeraliile lui George Floyd

Campionul mondial la box, Floyd Mayweather, va plăti pentru înmormântarea lui George Floyd scrie CNN, cu referire la o declarație a unui reprezentant al sportivului american pentru canalul de televiziune ESPN.

Foto: Christian Petersen/Getty Images

Boxerul „probabil se va supăra pe mine pentru că am spus acest lucru, însă da, el va plăti cu adevărat pentru funeralii”, a declarat Leonard Ellerbe, preşedintele societăţii Mayweather, care a adăugat că fostul campion mondial a contactat familia lui George Floyd prin intermediul unui prieten comun şi că aceasta a accepta oferta sa.

Ellerbe a mai declarat pentru ESPN că Mayweather nu dorește să vorbească despre acest gest.

Funeraliile lui George Floyd vor avea loc pe data de 9 iunie, în orașul său natal, Houston, a declarat pentru CNN avocatul familiei, Ben Crump.

George Floyd, un bărbat de culoare în vârstă de 47 de ani, a murit sufocat sub genunchiul polițistului Derek Chauvin, în timp ce alți doi ofițeri îl țineau imobilizat. Un al patrulea ofițer, a ținut piept trecătorilor care filmau și solicitau polițiștilor să nu-l sufoce pe Floyd. Foștii ofițeri au fost concediați, însă numai Chauvin se confruntă cu acuzațiile de omor.

Menționăm că o autopsie independentă, efectuată la cererea familiei, a constatat că George Floyd, bărbatul afro-american aflat în centrul amplelor proteste din Statele Unite, a murit din cauza „asfixierii, în urma menținerii unei presiuni constante”, a anunțat luni avocatul familiei, Ben Crump.

Moartea bărbatului afro-american a scos în stradă zeci de mii de persoane într-un val de proteste violente în aproape toate orașele importante din SUA, dar și în capitalele europene.

Aceştia au demonstrat în ultima săptămână împotriva brutalităţii poliţieneşti, a rasismului şi a integrităţii sociale. Manifestările au degenerat uneori în revolte şi acte de violenţă, ceea ce a determinat autorităţile din mai multe oraşe să mobilizeze Garda Naţională şi să impună starea de asediu.


Pub