(video) Un minor de 16 ani, reținut după ce ar fi furat dintr-o farmacie și un Centru de Sănătate Publică din Chișinău

Un tânăr, în vârstă de 16 ani, originar din municipiul Chișinău, a fost reținut de către oamenii legii, după ce ar fi comis două furturi dintr-o farmacie din sectorul Centru al capitalei și dintr-un Centru Public de Sănătate. Prejudiciul cauzat de minor este de 7500 lei.

Foto: polițiacapitalei.md

În primul caz minorul a intrat într-o farmacie amplasată pe strada Ismail, iar profitând de faptul că angajata farmaciei era ocupată, acesta pe ascuns a sustras telefonul mobil de model ,,Samsung Galaxy A40″, ulterior părăsind locul infracțiunii. Prejudiciul cauzat doamnei, în vârstă de 46 de ani, constituie 5 mii lei.

În cel de-al doilea caz, a pătruns în Centrul de Sănătate Publică situat strada B.P.Hașdeu, iar ulterior în biroul pazei. Acolo, din geantă a sustras mijloace bănești în sumă de 1000 lei și un telefon de model „Huawei” . Prejudiciul cauzat părții vătămate constituie 2 500 lei.

În cadrul acțiunilor procesual penale acesta și-a recunoscut vinovăția comunicând că telefoanele mobile a reușit să le comercializeze prin intermediul aplicației ,,Telegram”, astfel obținând un profit în sumă de 2 000 lei.

Actualmente minorul este cercetat penal în stare de libertate pentru furt, iar dacă va fi găsit vinovat riscă o amendă de până la 67 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 ore sau cu închisoare de până la 4 ani.


Pub