Moldova răspunde la criza Covid-19: Academia Virtuală a Antreprenorilor, o soluție UE pentru instruirea antreprenorilor pe timp de criză

Ca răspuns imediat la criza provocată de COVID-19, echipa Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a lansat o serie de măsuri care să-i ajute pe antreprenori să atenueze impactul economic provocat de pandemie. Una dintre ele este dezvoltarea Academiei Virtuale a Antreprenorilor, ca o platformă online gratuită și ușor de accesat de către beneficiarii și potențialii beneficiari, gestionată de ODIMM.

Foto: poză-simbol

„Idea lansării unei platforme de tip eLearning este discutată de mult timp, dar iată că acum s-au creat condițiile să prioritizăm acțiunile noastre și să adaptăm rapid cadrul de suport la noua realitate. Dintotdeauna ne-am dorit o platformă sustenabilă, care să răspundă nevoilor de instruire atât a beneficiarilor noștri, cât și a potențialilor beneficiari”, spune Iulia Costin, Directoare Generală ODIMM.

Academia Virtuală a Antreprenorilor va fi creată cu suportul Uniunii Europene, în cadrul Proiectului „Sprijin pentru IMM-urile din mediul rural”. Academia este destinată antreprenorilor și va fi concepută pentru a asigura accesul acestora la modulele de instruire online și la diverse webinare (de exemplu, planificarea afacerilor, analiza pieței, managementul echipei, management financiar, vânzări și marketing online etc.). Toate aceste instruiri au scopul de a ajuta antreprenorii să obțină abilități prin care să poată răspunde mai bine cerințelor pieței de azi.

Potrivit Iuliei Costin, în prezent echipa ODIMM, împreuna cu experții din domeniu, lucrează intens la dezvoltarea conceptului Academiei. Platforma va fi lansată într-o lună, iar beneficiarii ei imediați vor fi antreprenorii selectați să participe la componenta de finanțare din cadrul Programelor de suport.

Cursurile vor fi predate în format de programe virtuale live. Acestea sunt foarte asemănătoare cu o sală de clasă online, unde antreprenorii vor avea posibilitatea să se implice și să lucreze împreună la proiecte ce abordează subiecte relevante astăzi. De la social media la comerț electronic și până la rețeaua de marketing online, programele vor acoperi o gamă largă de subiecte, împreună cu o foaie de parcurs, astfel încât antreprenorii să știe exact unde se îndreaptă și care vor fi rezultatele pe care le vor putea obține până la finalizarea cursului de formare online. La final, antreprenorii vor obține un certificat privind abilitățile obținute.

Logo / Sursa:UE

Disclaimer: Acest articol este publicat în cadrul Proiectului UE „Comunicare strategică și suport pentru mass-media”, în contextul Campaniei de informare privind răspunsul global al Uniunii Europene la criza COVID-19. Conținutul materialului aparține autorilor și nu reprezintă în mod neapărat viziunea UE.


Pub