Observatorul European al mass-mediei digitale – proiectul pentru combaterea dezinformării online, operațional

Proiectul „Observatorul European al mass-mediei digitale” (EDMO), finanţat de Uniunea Europeană, şi-a început luni activitatea, urmând să contribuie la o mai bună înţelegere a actorilor relevanţi, instrumentelor, metodelor, dinamicilor de diseminare, obiectivelor prioritare şi impactului dezinformării asupra societăţii, indică un comunicat al Comisiei Europene dat publicităţii marţi.

Foto: economie.hotnews.ro

Aflat sub conducerea Institutului Universitar European din Florenţa (Italia), EDMO va sprijini crearea şi activitatea unei comunităţi multidisciplinare compusă din verificatori de fapte, cercetători academici şi alte părţi interesate cu expertiză în domeniul dezinformării online.

„Dezinformarea devine din ce în ce mai mult o ameninţare pentru societăţile noastre democratice şi trebuie să luptăm împotriva acesteia. În acest sens, vom susţine valorile şi drepturile fundamentale europene, inclusiv libertatea de exprimare şi a informaţiei. Observatorul European independent al mass-mediei digitale este un element important al abordării noastre - promovează verificarea datelor şi îmbunătăţeşte capacitatea noastră de a înţelege mai bine răspândirea dezinformării online”, a declarat vicepreşedinta CE pentru valori şi transparenţă, Vera Jourova.

La rândul său, comisarul european pentru piaţa internă Thierry Breton a spus că „ultimele luni ne-au arătat din nou impactul grav şi dăunător pe care îl poate avea dezinformarea asupra sănătăţii, societăţilor şi economiilor noastre”. „Sunt încântat de lansarea Observatorului European al mass-mediei digitale. Observatorul va constitui un punct de referinţă important pentru eforturile noastre de a lupta, demasca, expune, înţelege şi analiza activităţile de dezinformare din Europa”, a adăugat Breton, transmite Agerpres.

Acest hub independent de colaborare va spori nivelul de cunoştinţe ştiinţifice disponibile în materie de dezinformare online, dar va promova şi dezvoltarea unei pieţe UE a serviciilor de verificare a veridicităţii informaţiilor şi va sprijini autorităţile publice responsabile de monitorizarea mass-mediei digitale şi de elaborarea de noi politici. Proiectul va beneficia de o finanţare de 2,5 milioane de euro prin intermediul Mecanismului pentru Interconectarea Europei, programul european de finanţare a infrastructurii. Consorţiul include Centrul Tehnologic din Atena (Grecia), Universitatea Aarhus (Danemarca) şi organizaţia de verificare a veridicităţii informaţiilor Pagella Politica (Italia).


Pub