Peste 25 de milioane de lei s-au adunat din donațiile destinate luptei cu Covid-19. Cum au fost repartizați banii

Peste 25 de milioane de lei s-au adunat în conturile deschise de Ministerul Finanțelor, pentru donații destinate combaterii noului tip de coronavirus.

Foto: UNIMEDIA

Astfel, până astăzi s-au adunat din donații 25.294.375,64 lei, dintre care: 24.982.368,90 lei, 3.560 euro și 13.298 dolari.

În conformitate cu Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar fiscale, mijloacele financiare sunt transferate în Fondul de Intervenție al Guvernului.

Prin Hotărârea Guvernului din 10 aprilie 2020 a fost dispusă alocarea din acest fond a sumei de 5,864 milioane lei pentru achiziționarea a 51.428 combinezoane de protecție, precum și acordarea indemnizațiilor unice în valoare de 16 mii de lei pentru 29 de beneficiari din 8 instituții medico-sanitare publice și o instituție bugetară, care au contractat infecția Covid-19 la locul de muncă.

De asemenea, alte 6 milioane lei au fost alocate prin Hotărârea Guvernului din 17 aprilie 2020, pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 375 de angajați din sistemul medical, care au fost infectați cu Covid-19.

La fel, prin Hotărârea Guvernului din 13 mai 2020 a fost dispusă alocarea din Fondul de Intervenție al Guvernului a sumei de 6,544 milioane lei pentru acordarea indemnizațiilor unice pentru 409 de angajați din sistemul medical care au fost infectați cu Covid-19.

La 17 martie 2020, Ministerul Finanțelor a deschis 3 conturi pentru donații destinate combaterii COVID-19, în lei moldovenești, dolari americani și euro. De asemenea, donațiile pot fi făcute prin intermediul Serviciului Guvernamental de Plăți Electronice Mpay.


Pub