Reflecții & Reflexii

În carantină, Bugetul Public Național a ratat 2,3 miliarde de lei

Anul 2020 a început promițător. În primele două luni, veniturile Bugetului Public Național au crescut cu 13,4% față de perioada similară a anului trecut. Însă COVID-19, carantina și criza economică, a dat peste cap planificările bugetare, susține economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.

Potrivit economistului, în martie-aprilie veniturile au fost cu cel puțin 2,3 miliarde de lei mai mici decât cele planificate inițial. Luna martie a fost finalizată cu probleme, dar nu atât de grave. Veniturile au scăzut, dar nu semnificativ. Cea mai mare scădere a fost înregistrată în aprilie, când veniturile au scăzut cu 1,6 miliarde de lei, față de cele planificate. Este cea mai mare scădere din istoria Republicii Moldova. Față de perioada similară a anului trecut, veniturile în aprilie au fost cu 23,3% mai mici, record absolut pentru Moldova.

Veaceslav Ioniță susține că mai mult de jumătate din această scădere este din cauza reducerii consumului populației și al ratărilor de încasări de peste un miliard de lei din TVA și accize pe consum.  Pe locul doi se află scăderea încasărilor de la impozitul pe venit al persoanelor  fizice și juridice. Deoarece s-a permis amânarea de plată, populația și agenții economici au achitat aproape cu 500 de milioane de lei mai puțin decât se anticipa la elaborarea bugetului. Dintre acestia, 100 de milioane de lei revine populației, ia restul de circa 400 de milioane de lei – agenților economici. Pe locul trei, spune economistul, se plasează acumulările din asigurările sociale și medicale, care au fost cu circa 300 de milioane de lei mai puține decât s-a planificat inițial.

Economistul remarcă faptul că în astfel de condiții dificile, Guvernul nu a reușit să deblocheze relația cu partenerii externi, iar în patru luni ale anului au fost obținute doar 63 de milioane de lei granturi, din 1,8 miliarde de lei planificate inițial. 1În condiții de criză profundă, Moldova ratează oportunități de granturi de cel puțin 100 de milioane de euro”, afirmă Veaceslav Ioniță.

Veaceslav Ioniță mai spune că nici la capitolul împrumuturi situația nu este mai bună. Creditul oferit necondiționat de FMI a salvat bugetul pentru luna aprilie-mai, dar înafara de FMI, Guvernul practic nu are nici o capacitate suplimentară de a se împrumuta din exterior. Asta în condițiile în care în acest an avem de restituit 3 miliarde de lei împrumuturi externe, luate anterior. „În primele patru luni ale anului noi deja am întors un miliard de lei creditorilor externi, ditre care 290 de milioane de lei în plină criză. În lipsă de granturi, deficitul bugetar a fost acoperit din împrumuturi interne de peste 2 miliarde de lei și externe de 4 miliarde de lei”, constată economistul.

Potrivit lui Veaceslav Ioniță, relaxarea economică anunțată de Guvern, va permite o diminuare a prăbușirii în luna iunie-august, dar cel mai probabil pandemia, în perioada martie-august, va provoca o gaură bugetară de cel puțin 5 miliarde de lei și asta în condițiile în care lucrurile vor începe a merge spre bine.

Urmărește-ne pe

rețele de socializare

Abonează-te la

Știri

Connect with us