Andrei Năstase, invitat la Procuratură după denunțul privind secvența video de la fostul sediu PD: „Am solicitat audierea lui Plahotniuc și Dodon”

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a fost astăzi la Procuratura Generală, unde a făcut depoziții în cadrul procesului penal deschis pe marginea secvenței video de la o întrevedere, la fostul sediu PD, dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, în care aceștia vorbesc despre o pungă neagră. „Am solicitat să fie audiați personal, atât Vladimir Plahotniuc, cât și Igor Dodon”, a declarat Andrei Năstase.

Foto: UNIMEDIA

„Am fost invitat la Procuratura Generală să dau explicații în cazul actelor de corupție sesizate de către mine, legate de președintele Igor Dodon și Vladimir Plahotniuc, ex-deputat, ex-președinte PD.

Denunțul meu l-am bazat pe acele filmulețe pe care le-am coroborat, unele din iunie 2019, altele recent. Pe baza acestora, PG era în drept să deschidă un proces penal ceea ce și s-a întâmplat.

Am dat această scurtă declarație în care am anunțat sursa de unde cunosc aceste date și am solicitat să se investigheze cazul, inclusiv cu audierea personală a lui Plahotniuc și Dodon, pentru că am considerat că aceste fapte au constituit fapte de corupție”, a declarat Andrei Năstase.

Totodată, liderul Platformei DA spune că formațiunea sa nu va renunța la inițiativa de a-l destitui din funcție pe șeful statului.

„Să-i ceri lui Igor Dodon să-și dea demisia este cel puțin o naivitate. Pentru a-l demite pe Dodon trebuie să se muncească mult și noi vom munci”, a declarat Andrei Năstase.

Pe 26 mai, Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a anunțat că a numit un procuror, care va iniția un proces penal pentru a investiga secvența video de la întrevederea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov.

Pe 18 mai, deputatul Iurie Reniță a publicat o secvență video, în care Igor Dodon, Vlad Plahotniuc și Serghei Iaralov discută despre o pungă neagră, ce ar urma să fie transmisă altor persoane. Șeful statului a calificat imaginile drept un scenariu de atac asupra sa, prin scoaterea „conservelor oligarhice” în spațiul public. Igor Dodon a negat veridicitatea discuțiilor prezentate și a spus că la acea întrevedere „fiecare își făcea jocul și sceneta” pregătită din timp.


Pub