Caz dramatic la Glodeni. Un copil de 6 ani a ajuns la spital cu două degete tăiate din greșeală cu un topor

Incident grav într-o localitate din raionul Glodeni. Un copil de 6 ani a ajuns la spital cu două degete tăiate, după ce fratele său mai mare de 10 ani l-a lovit din neatenție cu un topor.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit ofițerei de presă IP Glodeni Eugenia Molceanov, tatăl copiilor a tăiat lemne toată ziua în fața porții sale, iar după ce a finalizat a început să le ducă în ogradă. Între timp, fiul cel mai mare, în vârstă de 10 ani, a luat toporul pentru a lovi într-o bucată de lemn. Însă, în momentul când a vrut să lovească acea bucata de lemn, s-a apropiat fratele mai mic, de 6 ani, care a vrut să o ia, pentru a o duce în ogradă, iar drept urmare a fost lovit peste degete.

Minorul a fost transportat la Spitalul raional Glodeni unde i s-a acordat ajutor medical și i s-a stabilit diagnoza de amputație traumatică a degetelor 3-4 de la mâna stângă. Minorul a fost transportat la Spitalul Clinic Municipal Valentin Ignatenco din Chișinău întrucât minorul are nevoie de intervenție micro-chirurgicală.

„Familia dată este o familie normală, se caracterizează pozitiv, copii sunt crescuți doar de tată care nu consumă băuturi alcoolice și are un comportament adecvat în societate și față de copii săi. Anterior în vizor nu a fost”, a precizat ofițera de presă Eugenia Molceanov.

Copilul de 10 ani este în șoc traumatic, iar astăzi va fi consultat de un psiholog.

Alte circumstanțe pe caz se stabilesc.


Pub