Ambasadorul Gudsi Osmanov, de ziua Republicii Azerbaijan: „Independența este principala noastră realizare. Și noi, și voi suntem popoare fericite, pentru că avem state independente”

Azerbaijanul sărbătorește, astăzi, 102 ani de la crearea primei republici democratice din estul musulman, care a pus bazele statalității de astăzi a acestei țări. În contextul relațiilor speciale de prietenie și colaborare cu Republica Moldova, ambasadorul Azerbaijanului la Chișinău, E.S. Gudsi Osmanov, ne-a povestit despre însemnătatea acestei zile pentru poporul azer, cum sărbătorește el cu familia acest moment istoric, departe de casă, ce tradiții păstrează, dar și cum vede evoluția relațiilor dintre statele noastre, din punct de vedere atât economic și comercial, cât și umanitar și cultural.

Foto: gov.md

„Acum 102 ani, în 1918 a fost creată Republica Democratică Azerbaijan și peste tot în lume unde locuiesc cetățenii noștri, la data de 28 mai este sărbătorită ziua statalității Azerbaijanului. Republica a existat doar 23 de luni, apoi a devenit parte a URSS și și-a pierdut independența, dar ceea ce s-a întâmplat acum 102 ani a stat la baza suveranității statului și a avut un rol determinant pentru identitatea noastră națională, punând temelia istorică a statalității moderne a Azerbaijanului”, a menționat Excelența Sa, referindu-se la însemnătatea acestei zile pentru poporul azer.

„Noi, poporul Azerbaijanului, considerăm obținerea independenței drept principala noastră realizare. Și noi și voi, moldovenii, suntem popoare fericite, pentru că avem state independente”, a subliniat E.S. Gudsi Osmanov.

Am fost curioși să aflăm cum sărbătorește Excelența Sa această zi, ce tradiții sunt în familia sa și dacă și-ar dori să fie în acest moment acasă, în Azerbaijan. „În calitate de ambasador nu pot fi acum în Azerbaijan, sunt la serviciu, dar indiferent unde ne-am afla, noi, poporul azer sărbătorim această zi în familie și alături de prieteni. În familia noastre se gătește pilaf tradițional foarte gustos, dulciuri tradiționale delicioase, baklava, iar pe masă obligatoriu avem lumânări aprinse. Astfel sărbătorim suveranitatea țării noastre și ne urăm unul altuia fericire, succes și sănătate”, ne-a relatat E.S. Gudsi Osmanov.

În contextul în care s-au împlinit deja 18 ani de când Azerbaidjan şi Moldova au stabilit oficial relaţiile diplomatice, Excelența Sa ne-a oferit o apreciere a acestui parteneriat de durată: „Moldova este un partener strategic pentru Azerbaijan și țările noastre sunt prietene, iar poparele noastre au relații frățești. În această perioadă grea de pandemie, Azerbaijan a oferit Moldovei 30 de tone de ajutor umanitar, medicamente etc. Au fost transportate cu un avion special, iar noi am transmis ajutorul autorităților moldovenești. Președinții noștri prietenesc și relațiile bilaterale sunt foarte bune, atât cele economice și comerciale, cât și cele cultural-umanitare”.

Ambasadorul Azerbaijanului la Chișinău a exprimat sincere mulțumiri șefului statului, Igor Dodon, premierului Ion Chicu, președintei Parlamentului, Zinaida Greceanîi, ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea, și tuturor oficialilor moldoveni care au transmis mesaje de felicitare autorităților și poporului Azerbaijanului, cu prilejul sărbătorii naționale.

De asemenea, Excelența Sa a precizat că în timpul apropiat, președintele Igor Dodon planifică o vizită în Azerbaijan. „În cadrul acestei vizite vor fi semnate mai multe Acorduri între țările noastre, acestea vizează domenii precum transporturile, logistica, economia, comerțul, inovațiile. Și cel mai important, există Comisia interguvernamentală moldo-azeră pentru colaborare comercial-economică și cultural-umanitară, care se va întruni în cadrul vizitei președintelui. De asemenea, domnul Dodon se va întâlni cu investitorii din Azerbaijan și îi va invita să participe în dezvoltarea economiei Moldovei. Aveți pământuri fertile, agricultură bună, la noi de asemenea este dezvoltată. Oamenii de afaceri din Moldova vor veni și ei împreună cu șeful statului, pentru a se întâlni cu businessmanii din Azerbaijan, va avea loc și un business forum”, a punctat E.S. Gudsi Osmanov.

Ambasadorul Azerbaijanului la Chișinău și-a exprimat convingerea că relațiile dintre statele noastre pot evolua doar într-o direcție pozitivă, în contextul în care și Moldova și Azerbaijan respectă și susțin reciproc principiul de suveranitate teritorială și au o colaborare foarte strânsă, pe mai multe dimensiuni de dezvoltare.


Pub