Procuratura Municipiului Chișinău își schimbă structura internă. Ce modificări a propus Alexandr Stoianoglo

Consiliul Superior al Procurorilor a votat, astăzi, modificarea statului de personal al Procuraturii Municipiului Chișinău, la solicitarea șefului PG, Alexandr Stoianoglo. Proiectul prevede crearea unei subdiviziuni speciale: Oficiul reprezentării învinuirii în instanțele de judecată, pe lângă Procuratură, care va asigura susținerea acuzării de stat pe toate cauzele penale expediate pentru examinare în fond, în instanțele de judecată de către procurorii instituției.

„Oficiul respectiv urmează să fie condus de către un adjunct al procurorului șef al Procuraturii mun. Chișinău, ajutat de un alt adjunct, șef adjunct al Oficiului. Oficiul urmează să fie amplasat în preajma sediului Judecătoriei Buiucani, specializată în materie penală”, a menționat

Modificarea statutului de personal al Procuraturii Municipiului Chișinău, prevede instituirea a două funcții de conducere: adjunct al procurorului șef al Procuraturii mun. Chișinău, șef al oficiului de reprezentare în instanța de judecată și adjunct al procurorului șef al Procuraturii mun. Chișinău, șef adjunct al

„Numărul total al procurorilor rămâne același, cheltuieli suplimentare nu vor fi. Reducem în Procuraturile din fiecare sector câte o unitate de adjunct. Va rămâne numai câte un adjunct în Procuratură. Totodată, va fi creată o secție specială pentru investigare, până acum cu regret nu avem procurori care investighează dosarele penale. La moment avem 37 de judecători și vom avea 37 de procurori”, a subliniat șeful PG.

Potrivit lui Stoianoglo, astfel va fi asigurată independența procurorilor la diferite etape ale urmăririi penale: „La etapa de investigare, la cea de conducere și la cea de susținere a învinuirii de stat. Vrem să separăm aceste procese și să oferim posibilitatea ca fiecare procuror, la fiecare etapă să reiasă din materialele și dovezile care au fost acumulate în cadrul urmăririi penale. Aceasta va spori responsabilitatea procurorilor care conduc urmărirea penală și a celor care susțin învinuirea de stat”.

Membrii CSP au aprobat prin vot modificările propuse de Procurorul General


Pub