Bugetarii vor ieși la muncă în ziua de 1 iunie, în acest an

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale informează că, conform prevederilor Codului Muncii, care reprezintă actul normativ de bază ce reglementează raporturile de muncă, ziua de 1 iunie nu este prevăzută ca zi de sărbătoare nelucrătoare.

Foto: noi.md

În anii precedenți, au fost adoptate Hotărâri de Guvern prin care, ziua de 1 iunie era declarată zi de odihnă, cu recuperarea acesteia în una din zilele de sâmbătă.

Menționăm că, salariații din sectorul bugetar urmează să recupereze 22 de zile declarate libere prin Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale nr. 6 din 26 martie 2020, nr. 14 din 6 aprilie 2020, nr. 17 din 13 aprilie 2020 și nr. 21 din 24 aprilie 2020.

Republica Moldova se află în stare de urgență în sănătate publică prin infecția Covid-19, declarată de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, prin Hotărârea nr. 10 din 15 mai 2020.


Pub