Șoferul vinovat de accidentul din centrul capitalei nu colaborează cu ancheta. Voicu: „A încercat să spună că la volanul automobilului era o altă persoană”

Șoferul vinovat de accidentul din centrul capitalei, din 17 mai, refuză în continuare să colaboreze cu ancheta, precizând că nu el se afla la volan. Declarația aparține ministrului de Interne, Pavel Voicu, făcută în cadrul emisiunii Puterea a Patra.

„În cadrul anchetei s-a stabilit că într-adevăr persoana se afla la curse, alături de un alt participant la acea cursă, care este identificat. Niciunul dintre ei nu colaborează cu organul de urmărire penală. Mai mult ca atât, persoana bănuită de accident, în urma căruia, în consecință au fost două decese, a încercat să spună că la volanul automobilului era o altă persoană care a părăsit locul accidentului, însă sunt întărite toate acțiunile lui prin material probat”, a asigurat Voicu.

„Indiferent că o să-și recunoască sau nu vina, la moment avem toate probele necesare pentru a fi deferită justiției să fie tras la răspundere, or, această persoană a comis o crimă, trebuie să fie tras la răspundere pentru aceasta”, a mai adăugat ministrul de Interne.

Totodată ministrul de Interne, Pavel Voicu a precizat că persoana vinovată de accident va fi pedepsită după acțiuni grave, ci nu atenuante, deoarece nu colaborează cu ancheta și încearcă să inducă în eroare organele de urmărire penală.

Amintim că la data de 17 mai, două persoane au decedat în urma unui accident violent produs pe bulevadrul Ștefan cel Mare din Chișinău.

Un automobil de model „Audi”, condus de un tânăr de 27 ani, cu o pasageră la bord, deplasându-se pe Ștefan cel Mare s-a ciocnit cu un automobil „Toyota", taxi, condus de un bărbat de 39 de ani, care se deplasa pe str. Ismail, având, de asemenea, un pasager. În urma impactului, Audi s-a tamponat cu un automobil „Dacia Logan", condus de un bărbat de 40 de ani, ulterior, tamponând un automobil „Volkswagen" ce era parcat.

În rezultat, șoferul automobilului de model „Toyota” a decedat pe loc. La spital au fost transportați șoferii unităților de transport Dacia și Audi și pasagerii care la momentul impactului se aflau în unitățile de transport, pentru acordarea îngrijirilor medicale.

În urma traumelor, pasagerul din Toyota a decedat la spital.

Ulterior, șoferul automobilului „Audi”, care a provocat accidentul tragic de pe Ștefan cel Mare, a fost reținut pentru 72 de ore în Izolatorul de detenție provizorie al Direcției de Poliție a municipiului Chișinău.


Pub