„Avem foarte multe întrebări față de domnul Platon, dar el la sigur nu a luat parte la furtul miliardului. În privința lui vom continua ancheta, nu exclud că multe dosare au fost inițiate la comandă pe numele lui Platon. Dar el a fost implicat în transferul unor sume de bani, nu sunt pregătit acum să spun dacă putem califica aceste acțiuni ca pe spălare de bani. Avem legislație care prevede tragerea la răspundere penală pentru spălare de bani, ne rămâne să evaluăm în ce măsură aceste acțiuni cad sub incidența Codului Penal și dacă răspunsul este afirmativ, dosarele vor fi transmise în instanță. Dacă acțiunile lui nu pot fi calificate în conformitate cu Codul Penal, se vor lua măsurile de rigoare”, a menționat Procurorul General.
Referitor la momentul în care Veaceslav Platon ar putea fi eliberat, Alexandr Stoianoglo menționează că procesul este unul destul de îndelungat, iar justiția din Moldova încă nu are practică în acest sens.
Și în privința fostului premier Vlad Filat procurorii au mai multe chestiuni de elucidat. „Filat tot a avut un grup de interese în furtul miliardului. Problema nu este doar în faptul de a-ți ispăși pedeapsa în închisoare. Trebuie să fie corect calificate acțiunile și cel mai important, să fie recuperate daunele aduse statului, ceea ce nu s-a întâmplat deocamdată, deși a fost pus sechestru pe averile sale”, a precizat Procurorul General.
Totodată, este verificată și activitatea deputatului Andrian Candu, finul lui Vlad Plahotniuc, care în perioada când a fost furat miliardul a ocupat funcția de ministru al Economiei. „Ministerul Economiei a avut un rol important în modificarea legislației în domeniul bancar și a emiterii garanțiilor de stat. Nu avem dovezi că banii ar fi fost transferați unor organizații afiliate lui Candu, însă investigăm acțiunile fiecărui funcționar de atunci”, a menționat șeful PG.
Procurorul General a prezentat, astăzi, schema prin care au fost furați banii statului, în 2014, dar și informații despre când au început pregătirile în acest sens și ce instituții au fost implicate.
Potrivit legislației, suntem obligați să cenzurăm comentariile ce incită la ură, reprezintă atac la persoană sau conțin cuvinte necenzurate.
Vă îndemnăm la discuții decente!