Percheziții la punctul de trecere Cahul-Oancea. Un polițist de frontieră, cercetat de SPIA pentru corupere pasivă

Un funcţionar al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) al MAI, este cercetat de ofițerii Serviciului Protecţie Internă şi Anticorupţie (SPIA) pentru corupere pasivă.

Foto: UNIMEDIA

Potrivit SPIA, acesta pretindea bani pentru a facilita traversarea punctului de control și trecerea frontierei de stat, pentru cetățeni moldoveni și ai altor state, care aveau probleme cu actele.

În consecinţă, în baza informațiilor și materialelor acumulate de către ofițerii SPIA, de comun cu Procuratura Anticorupție, pe cazul dat, a fost iniţiată cauza penală conform elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 324 alin. (2) lit. b) Cod penal al Republicii Moldova - corupere pasivă.

La data de 21 mai 2020, ofiţerii SPIA al MAI, în cooperare cu angajații Procuraturii Anticorupție Oficiul Sud, au efectuat o percheziție în punctul de trecere a frontierei de stat Cahul-Oancea. Urmează a fi efectuate acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii întru stabilirea tuturor circumstanţelor cu referire la caz.

Angajatul Poliției de Frontieră la moment nu este reținut și nu este suspendat din funcție. Instanța de judecată urmează să se expună asupra acestui fapt.

Poliția de Frontieră a venit cu o reacție la dosarul intentat de SPIA, în care „condamnă actele de implicare a angajaților implicați în activități ilicite și va acorda suportul necesar instituțiilor de resort pentru ca aceștia să fie atrași la răspundere”

În ceea ce privește investigațiile efectuate de către reprezentanții SPIA privind implicarea unui polițist de frontieră în acte de corupere pasivă, instituția de frontieră s-a autosesizat.

În acest sens, Direcția inspecție efectiv va sprijinii informațional organele de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor ilegalității invocate.

Totodată, a fost demarată o anchetă de serviciu pe numele polițistului de frontieră, prin care vor fi cercetate toate împrejurările privitoare la infracțiunea comisă.


Pub