„5G și vaccinurile cu chip” iau amploare guvernamentală: Ion Chicu vrea salarii mai mari pentru intelectuali, ca să ne „luminăm” și să „nu pierdem țara”

Premierul Ion Chicu a propus astăzi susținerea masivă a intelectualității. În opinia sa, aceasta ar fi soluția pentru o societate „luminată” și unită.

Foto: UNIMEDIA

Chicu a declarat că „aberațiile de genul „contaminare prin 5G” sau „cipizare prin vaccin”, nu ar putea să prindă teren într-o societate cu un nivel înalt al educației. Într-o asemenea societate nici anomalii de genul Șor sau Usatîi, nu ar putea să apară. Nici scindarea oamenilor de către politicieni pe criterii geopolitice nu ar fi posibilă într-o societate iluminată”.

În acest sens, premierul a declarat că în cel mai apropiat timp să se schimbe lucrurile astfel, „încât să putem majora măcar de 3 ori salariile la pedagogi, medici și alte categorii de intelectuali, care pot să ne „lumineze” țara și pe noi toți.”

„Trebuie, Oameni buni, să schimbăm urgent lucrurile în țară. Din totalul de 26 de ani de stagiu de muncă, am doar ceva peste 6 ani lucrați în sectorul public (4 ani – până în 2009 și 2 ani și câteva luni, începând cu 2018). Chiar și așa stagiu modest „la stat” îmi permite să concluzionez – dacă nu reformăm radical țara, ne-o pierdem, dragi Moldoveni.”, a spus premierul.

Tot astăzi, la mesajele bisericii a reacționat și consilierul prim-ministrului, Vitalie Dragancea. Acesta a atras atenția asupra faptului că slujitorii bisericii ar trebui să fie conștienți de răspunderea pe care o poartă pentru „vorbele rostite”, întrucât organizațiile religioase sunt compuse din cetățeni - oameni care beneficiază de dreptul democratic și sunt responsabili în fața cadrului legal național.

Consilierul a mai spus, în context, că Republica Moldova este un stat laic, în care biserica are un șir de privilegii. Dar biserica nu face medicină. „Sistemul de sănătate examinează anual milioane de cazuri și tratează sute de mii de oameni. În sistemul de sănătate e concentrată experiența medicală. La medici merg inclusiv clericii atunci când „îi doare”.”, a subliniat consilierul.

Amintim că marți, 19 mai 2020, Sinodul Bisericii Ortodoxe, în frunte cu Mitropolitul Vladimir, a formulat o adresare comună către șeful statului, Igor Dodon, președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi, și premierul Ion Chicu, în care se face referire la „legalitatea unei eventuale vaccinari obligatorii ca efect al virusului SARS-COVID-19”.

În adresare, clericii au făcut o „analiză juridică” a legalității unei eventuale vaccinări obligatorii ca efect al virusului Covid-19”, abordând mai multe subiecte din domeniul fake-news, legate de originea și efectele pandemiei, precum „vaccinurile cu microcip”.

Aceștia l-au învinuit pe Bill Gates ca fiind „principalul responsabil pentru crearea tehnologiei de microcipare a populației, prin intermediul unui vaccin care să introducă în trup nanoparticule care reacționează la undele transmise de tehnologia 5G și permit sistemului să îl controleze peom de la distanță.”

Tot în adresare, se menționează faptul că „tehnologia 5G în combinație cu anumite vaccinuri administrate în China și Italia au și stat la baza apariției acestui virus care a întors pe dos întreaga planetă”.

Sinodul i-a cerut, de asemenea, și premierului Ion Chicu, să revizuiască noile prevederi ale Comisiei naționale extraordinară de sănătate publică în privința oficierii serviciilor divine și a altor manifestări tradiționale religioase, în caz contrar, șeful Guvernului a fost avertizat că va fi „exclus din pomenirea și rugăciunea Bisericii”.

La rândul său, Ion Chicu a reacționat la adresarea clericilor prin următorul mesaj: „Doamne iartă-mă și păzește-mă de păcate. Și dă-mi minte și putere să reacționez înțelept și calm la așa ceva. Să fim milostivi și înțelegători. Se poate întâmpla cu fiecare dintre noi, ca rațiunea să ne fie întunecată de puterea instinctelor, ispitelor și rătăcelilor.”


Pub