(doc) Parlamentul a votat anularea sesiunilor de bacalaureat în anul 2020

bac2019-37-920×614
Foto: simbol

Parlamentul a susținut inițiativa guvernului de a anula examenele de bacalaureat pentru toți absolvenții din acest an.

Așadar, conform documentului aprobat de legislativ, s-au decis cele ce urmează.

(1) Se anulează organizarea și desfășurarea examenelor naționale de absolvire a programelor de studii în învățământul general, sesiunea de examene 2020.

(2) Se eliberează certificatul de studii gimnaziale pentru elevii care finalizează în acest an de studii clasa a IX-a cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), cu calcularea notelor pentru probele de examen în baza notelor obținute pe parcursul claselor VII-IX. Notele pentru probele de examen reprezintă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale obținute de elevi pe parcursul claselor VII-IX la disciplinele respective.

(3) Se eliberează diploma de bacalaureat, care conferă dreptul de admitere în învățământul superior şi în învățământul profesional tehnic postsecundar nonterțiar, pentru elevii care s-au înscris, în termenele stabilite, pentru a susține examenul în sesiunea 2020 și finalizează în acest an de studii clasa a XII-a de liceu sau programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), cu calcularea notelor pentru probele de examen de bacalaureat în baza notelor obținute pe parcursul claselor de liceu/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar. Notele pentru probele de examen reprezintă media aritmetică, cu rotunjire până la întreg, a mediilor anuale obținute de elevi pe parcursul claselor X-XII/anilor de studii I-III în învățământul profesional tehnic postsecundar la disciplinele respective.

(4) Elevii din clasele a IX-a, a XII-a și cei care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ profesional tehnic postsecundar care nu reușesc să finalizeze acest an de studii cu medii anuale la disciplinele școlare și media generală mai mari sau egale cu „5” (cinci), restanțierii din anii precedenți, persoanele care au finalizat programa de liceu în instituțiile de învățământ superior, care s-au înscris pentru a susține examenul în sesiunea de examene 2020 și persoanele care au solicitat susținerea examenului de bacalaureat în regim de externat vor putea susține examenul în următoarea sesiune, în condiţiile stabilite de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Absolvenții vor primi aceleași diplome ca și în anii precedenți și voi fi valabile pentru a fi recunoscute în universitățile naționale și internaționale.

Întreg documentul aprobat de guvern poate fi consultat mai jos.


Reamintim că, astăzi, ministrul educației a prezentat într-un briefing de presă patru scenarii privind examenele de bacalaureat și a recomandat anularea acestora.


Dacă dorești să fii mereu la curent cu cele mai populare și actuale știri de pe #diez, ești mereu binevenit(ă) și pe canalul nostru de Telegram.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente