China: Cel puţin patru morți și alți 24 de răniți în urma unui cutremur de 5,3 grade pe scara Richter, înregistrat în provincia Yunnan

Cel puţin patru persoane au murit şi alte 24 au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea 5,3 înregistrat în provincia Yunnan, din sud-vestul Chinei, informează marţi agenţia oficială Xinhua, citată de EFE.

Foto: noi.md

Potrivit autorităţilor locale, seismul s-a produs luni seară la ora locală 21:47, la o adâncime de 8 kilometri, în comitatul Qiaojia, aparţinând prefecturii Zhaotong.

Agenţia chineză de stat a informat că a activat răspunsul la situaţiile de urgenţă şi că au fost trimise la faţa locului mai multe echipe de intervenţie.

De asemenea, o echipă de intervenţie din bazinul minier Zhaotong a ajuns deja în zona de catastrofă, în timp ce Departamentul pompierilor a trimis la faţa locului 91 de efective, 19 camioane şi patru câini antrenaţi pentru operaţiunile de salvare, transmite Agerpres.

Între timp, mai multe utilaje de excavare lucrează la îndepărtarea aluviunilor provocate de alunecările de teren produse în mai multe localităţi din comitatul Qiaojia.

Au fost de asemenea distribuite corturi de campanie, saltele şi alimente de bază, precum orez şi ulei, în municipiul Xiaohe, unul dintre cele mai afectate de seism.

Regiunile din sud-vestul Chinei sunt afectate frecvent de seisme şi mii de persoane au murit în această zonă în urma cutremurelor din ultimul deceniu.


Pub