Năstase a discutat cu ambasadorul SUA în Moldova despre soluțiile propuse de Platforma DA în situația pandemiei

hogan1

În cadrul întrevederii cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Derek Hogan, liderul Platformei DA, Andrei Năstase, a discutat pe larg poziția oficială și soluțiile propuse de Platforma DA în situația delicată prin care trece astăzi Republica Moldova. S-a discutat despre efectele crizei sanitare, dar și despre dificultățile actualului guvern de a identifica soluții potrivite pentru diminuarea daunelor pe care criza economică generalizată le face în rândul cetățenilor și pentru întreg mediul de afaceri.

„Am parcurs împreună detaliile contextului politic actual, un context care vulnerabilizează cu și mai multă violență întreaga societate din Republica Moldova și am evaluat cu obiectivitate dinamica perioadei care urmează.

Cu această ocazie, am reiterat Excelenței Sale preocuparea pe care eu și colegii mei din Platforma DA o avem pentru democratizarea Republicii Moldova, pentru susținerea unui set ferm de reforme care să sprijine statul de drept, independența justiției, drepturile și libertățile civile.

Mai mult decât atât, am transmis și de această dată permanenta noastră solicitare a Platformei DA cu privire la urgentarea procedurilor prin care Vladimir Plahotniuc, persoană declarată indezirabilă pe teritoriul Statelor Unite ale Americii de secretarul de stat Mike Pompeo, pentru a permite poporului nostru să-și judece cât mai repede inamicul public nr. 1.

În ceea ce privește cele mai recente acțiuni ale Procuraturii Generale, am subliniat în discuția cu domnul ambasador că este foarte important ca justiția din Republica Moldova să fie aplicată așa cum este justiția aplicată în SUA sau în țările europene cu democrații istorice și consolidate: unitar și fără discriminare, indiferent care este numele sau funcția celui care a încălcat constituția sau legile țării, chiar dacă ar fi vorba inclusiv de președintele Republicii Moldova.

Timpul petrecut alături de domnul Derek Hogan mi-a întărit convingerea că Statele Unite ale Americii își asumă cu maximală responsabilitate rolul de partener strategic al Republicii Moldova, iar implicarea Ambasadei Americane de la Chișinău în proiecte sociale vitale pentru comunitățile noastre dovedește acest lucru”, scrie Andrei Năstase pe pagina sa de Facebook.

 

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente