În lista cu rezoluții pentru 2020 am îndrăznit să strecor două doleanțe pe care visez să le realizez de mai mulți ani încoace: să citesc mai mult de 25 de cărți anual și să vizionez cel puțin patru filme documentare săptămânal. La început de februarie am înțeles că șansele de a duce la capăt doleanțele vechi erau foarte mici. Aproape consolat că nu voi reuși să îndeplinesc planul și că va trebui să mai aștepte un an, m-am trezit în autoizolarea forțată de pandemie, cu mult spațiu gol în calendar, datorat și consumului redus la zero de rețele sociale. Era doar o chestie de timp, ritm și auto-disciplină pentru a reveni în cursă.
Meniul de consum video a fost foarte divers în ultimele două luni. Am revăzut filme clasice, am savurat seriale web create în timp de pandemie (botezate mai nou „filme de bucătărie”), dar nu am uitat de filmele documentare, un domeniu în care încerc să îmi fac loc.
Pe lângă mult junk, mi-am auto-impus două filtre de selecție, legate printr-un fir comun: filmele pe care le urmăresc trebuie să înlocuiască lucrurile pe care pandemia mi le-a confiscat, cum ar fi peisaje naturale, și/sau să vorbească despre lucrul de care cred avem cea mai multă nevoie în această perioadă: lecții de empatie și solidaritate. Las mai jos o listă scurtă din multitudinea de titluri pe care le-am savurat, documentare care se digeră ușor, dar care se ascund sub piele și te cam urmăresc o vreme.
The Salt of the Earth / Sarea Pământului
Sarea pământului (engl. The Salt Of The Earth) a avut premiera în 2014 în cadrul secțiunii Un Certain Regard la Cannes. Filmul urmărește povestea lui Sebastião Salgado, un fotograf brazilian care în ultimii 40 de ani a străbătut continentele în căutarea umanității în continuă schimbare. A fost martorul câtorva evenimente majore ale istoriei noastre recente: conflicte internaționale, foamete și exod. De data aceasta, el pleacă în descoperirea unor teritorii virgine, a unei faune și flore sălbatice și a unor peisaje grandioase, ca parte a unui proiect fotografic tribut pentru frumusețea planetei. O uluitoare odă vizuală dedicată frumuseții pământului, laolaltă cu portretul fotografului Sebastião Salgado și a operei sale, filmul este şi un studiu emoționant despre relația tată-fiu, culegând mai multe premii și nominalizări înainte de nominalizarea de la Oscar. „Pe lângă devotamentul pentru fotografie, cei din familia Salgado mai au o pasiune: ecologia. Am știut că trebuie să spun ambele povești în același timp“, spune Wim Wenders, cel care a co-regizat filmul alături de Juliano Ribeiro Salgado, fiul cunoscutului fotograf.
Virunga
În ultimii 20 de ani și-au pierdut viața 169 de persoane care au stat în calea celor veniți cu interese economice în zona Parcului Național Virunga (Congo), protejat de o adevărată armată. Este, de fapt, și punctul de pornire al filmului Virunga, nominalizat la Premiile Oscar și BAFTA, un film care te implică în comunitățile de acolo și te face să trăiești riscurile care pentru localnici sunt un mod de viață. Înființat în 1925 și devenit parte a patrimoniului mondial UNESCO în 1979, Virunga este singurul loc din lume unde mai trăiesc gorilele montane, o specie amenințată de dispariție. În prezent, la nivel global, mai sunt doar 800 exemplare. În momentul în care sub lacul Edward I, aflat în vecinătatea parcului, au fost zăcăminte de petrol, liniștea unei arii protejate înțepate de braconieri ajunge pe muchie de cuțit.
Într-o țară în care președintele și guvernul asigură toate pârghiile necesare deschizând drumul spre exploatare petrolieră companiilor străine, gorilele montane și protectorii acestora rămân singurul impediment în calea dezastrului. Filmul face o incursiune neobișnuită pe continentul african, care poartă haina unei realități triste – țările colonialiste din secolul trecut, dispărute o dată cu valul de declarații de independentă, au fost înlocuite cu companii străine, care profită de sărăcia și corupția locală pentru a stabili un monopol și a exploata resursele naturale. Oamenii sunt mituiți cu promisiuni – construcția de scoli, a rețelelor de drumuri, spitalelor, universităților. Sunt ademeniți cu civilizație la schimb cu dezechilibrul natural din zonă.
The Innocence Files / Dovadă de nevinovăție
Un mini-serial documentar desfășurat în 9 episoade (cu durata totală de 573 minute) ce dezvăluie erorile și minciunile care au dus la o serie de condamnări incorecte în Statele Unite și scoate la iveală nedreptățile făcute victimelor și celor acuzați. Este un film în care conținutul e atât de tranșant și emoționant încât m-a făcut să trec cu vederea forma (nu sunt deloc un fan al reconstituirilor și accentelor în stil TV american).
Închei această listă de recomandări asumându-mi riscul de a fi crucificat de cei care ard pe rug platforme precum Netflix, acolo unde pot fi vizionate ultimele două ocupante alte topului. Am fost în această tabără, știu cum e, dar pe lângă multe defecte și păcate capitale, aceste platforme oferă și conținut de calitate.
Totuși, pentru cei care nu au loc în vocabular sau resurse pentru abonamente, o mulțime de entități oferă multe producții calitative pentru publicul larg în această perioadă. Aș îndrăzni să menționez aici Astra Film Festival (România), care proiectează zilnic câte un film care a ajuns pe ecranele din Sibiu în anii anteriori, IDFA (Festivalul Internațional de Film Documentar din Amsterdam), care a pus la dispoziție o bibliotecă video de filme care cuprinde câteva zeci de titluri, sau Taskovski Films (unul dintre cei mai mari agenți de vânzare din lume pe zona de film documentar), care oferă un film gratuit pe zi.
