Cum este influențată societatea per ansamblu de sentimentul de nostalgie, pozitiv sau negativ, și dacă au fost în istorie momente marcante, influențate anume de sentimentul de nostalgie al politicienilor care au luat decizii în acea perioadă?

Nostalgia, în accepţie generală, este dorul faţă de trecut sau dorul pentru patrie, locul natal. Ca fenomen social este foarte complex şi nu totdeauna pentru membrii uneia şi aceleiaşi societăţi, această imagine a trecutului sau a patriei coincide. Mai mult, ea poate să difere inclusiv şi pentru membrii aceleiaşi familii sau grup social. Cu alte cuvinte, este un construct. De altfel, cercetările sociologice arată că mecanismele de funcţionare a memoriei au la bază nu atât reproducerea (amintirea), cât reconstruirea experienţei umane. Cu alte cuvinte, ne construim trecutul, în funcţie de experienţa proprie. Nostalgia poate fi un suport important în promovarea unor strategii identitare pentru diverse grupuri sociale sau etnice. În general memoria, atât cea individuală, cât şi cea colectivă este subiectivă şi adeseori selectivă, fiindcă omul, dar şi grupul este mai degrabă dispus să reţină momentele marcante din viaţă, inclusiv experienţele negative. Unul din paradoxurile observate de specialişti constă în faptul că nostalgia poate însemna şi „dorul” după perioadele nefaste, impregnate de experienţe negative, dar care s-au imprimat adânc în memoria individului sau colectivităţii. Iată de ce, oamenii în etate, pot fi mai „nostalgici” pentru vremurile de restrişte, dificile, pline de lipsuri materiale, dar care au coincis cu tinereţea lor, perioade în care au fost mai activi şi plini de viaţă. Tot din aceste considerente, politicienii pot instrumentaliza sentimentul de nostalgie, pot instrumentaliza trecutul, prin manipularea cu diverse mituri, care glorifică un trecut imaginar („secolul de au”, „înainte era mai bine”, URSS – paradis, etc.) pentru obţinerea unor dividende politice, mai ales ca factor de mobilizare electorală.

2. Societatea noastră se va putea desprinde vreodată de trecutul comunist pentru a privi doar spre viitor sau mereu vor exista aceste reminiscențe ale trecutului? Este necesară memoria despre trecut pentru a păși cu dreptul în viitor?

Omul nu poate trăi fără memorie, fără Istorie. Oamenii nu doar au istoriile lor personale, dar şi sunt nişte istorii în sine. Dacă nu ai o Istorie, o poveste a vieţii, nu eşti Om. Imaginaţi-vă un individ care şi-a uitat trecutul, care are amnezie totală sau chiar parţială, care nu-şi poate aminti cine este, nu poate recunoaşte oamenii din jurul său şi nu ştie ce a făcut în viaţa lui, nu ştie ce poate, nu ştie ce ştie... Memoria este depozitarul experienţei noastre şi face conexiunea noastră cu societatea şi cu ceea ce numim noi realitate. Viaţa noastră nu constă doar din ACUM (fără aluzii politice!), nu constă doar din clipa aceasta pe care o trăim, dar mai ales din trecutul pe care-l avem în spate. Mai mult, diferenţa dintre oameni o face nu prezentul, dar anume trecutul, experienţa personală pe care o are fiecare. De experienţa fiecăruia, de legăturile sale cu societatea depinde statutul şi prestigiul său social. Acelaşi lucru este valabil şi la nivelul colectivităţilor. Marele scriitor kazah Cinghiz Aitmatov readuce într-unul din romanele sale de referinţă, „O zi mai lungă decât veacul”, o legendă orientală despre un popor pe care cuceritorii mongoli, printr-o tortură groaznică, i-au făcut să-şi uite trecutul şi cine sunt, transformându-i astfel în sclavi. Li se spunea mancurţi. Această metaforă identitară a fost extrem de populară în Moldova la sfârşitul anilor 1980, în timpul Mişcării de Renaştere Naţională, devenind chiar un stigmat adresat celora care-şi uită rădăcinile, istoria, cultura, tradiţiile şi limba. Istoria este extrem de importantă, fiindcă de raportarea noastră faţă de trecut depinde ce suntem astăzi şi ce vom (putea) face mâine.

Dar există şi reversul monedei. Dacă Aitmatov vorbea despre posibilitatea înrobirii cuiva prin „amputarea memoriei”, există şi reversul monedei, când povara trecutului poate face acelaşi lucru. Trecutul este important, dar omul nu poate trăi doar în trecut şi, cu siguranţă, nu în detrimentul prezentului. Iar politicienii adesea se folosesc de acest lucru, pentru a manipula masele. George Orwell, în celebrul său roman „1984” vorbeşte despre „jongleriile” Puterii cu trecutul: „Cine controlează trecutul, controlează viitorul; cine controlează prezentul, controlează trecutul…” Pentru a deturna atenţia de la problemele prezentului (furtul banului public, corupţie, proastă guvernare etc), de care sunt responsabili guvernanţii, aceştia din urmă „aruncă” în spaţiul public diverse „fumigene”, teme sensibile, identitare, teme încărcate valoric (limbă, istorie, cultură, religie etc.), pentru a diviza societatea şi a o controla. De aceea, dacă societatea doreşte progres, dacă doreşte să avanseze, dacă doreşte, cum bine aţi spus, să „păşească cu dreptul în viitor”, ea trebuie să înveţe să fie intransigentă faţă de asemenea manipulări şi să-i facă pe politicieni, pe guvernanţi, să se ocupe exact de lucrurile pentru care au fost aleşi – să guverneze ţara spre beneficiul cetăţenilor.

Cetățenii din Republica Moldova pot fi ușor manipulați de politicieni, persoane influente, mass media sau totuși devine mai puțin posibil acest lucru, odată cu schimbarea generațiilor și accesul liber la informații?

Depinde cum vom utiliza această informaţie, fiindcă omul poate fi manipulat atât prin îngrădirea accesului la informaţie, cât şi prin abundenţa ei (fake-news). Nu întâmplător, epoca noastră este numită şi epoca „informaţiei”. În sensul că informaţia este cheia prosperităţii, dar şi sursă a puterii. Bunăoară, dacă în societăţile pre-moderne această sursă era pământul, acum este informaţia. De aceea, accesul la informaţie este accesul la putere şi prosperitate. Dar nu trebuie să ne înşele acest lucru. S-ar părea că astăzi, în epoca Google, suntem la un click distanţă de orice informaţie. Nu este chiar aşa: accesul la informaţii, la „sursele deschise” nu înseamnă şi capacitatea individului de a se folosi de ele. Valoarea informaţiilor depinde de abilităţile noastre de a transforma informaţia brută (materia primă) în cunoştinţe, iar cunoştinţele în experienţă utilă social. Repet, statutul nostru în societate depinde de utilitatea noastră socială, adică de cunoştinţele şi experienţele noastre pe care le acumulăm în timp. De aceea, în ziua de azi, educaţia şi nu oricare educaţie, dar educaţia calitativă, corectă, devine motorul de creştere, de avansare, de prestigiu şi de prosperitate. De aceea, succesul generaţiilor viitoare depinde de cât vor investi ele în educaţie.

În calitate de istoric, dar și deputat în actualul Parlament, puteți să ne dați o apreciere, încotro se îndreaptă Republica Moldova? Avem șansa să devenim o democrație veritabilă sau nu există democrații veritabile de fapt în lume și este doar o iluzie a democrației?

Ca istoric cred că ne aflăm cumva într-o situaţie de bifurcare, de alegere istorică dacă vreţi. Noi încă nu am decis pe ce cale să mergem, din păcate. Ne plângem mereu pe starea de tranziţie, care durează 30 de ani, din care nu mai putem ieşi, dăm vina ba pe vecinii rău intenţionaţi, ba pe trecutul nefericit, ba pe alţi factori, dar vă pot spune că starea în care ne aflăm astăzi se datorează în mare parte indeciziilor noastre. Ţările Baltice au luat deciziile necesare, România a luat-o, noi suntem încă în suspans. Nu ştim ce dorim. Şi cel mai grav este că lumea noastră nu mai are timp să aştepte şi pleacă. Ne dă un vot de blam ca stat, care nu-şi poate respecta angajamentele fundamentale faţă de societate.

Eu cred că noi avem o singură cale corectă. Una aprobată: calea europeană. Şi când mă refer la cale, nu mă gândesc în termeni spaţiali, aşa cum ne-am deprins, în sens geopolitic, dar ca mod de gândire, de organizare şi acţionare. Nu Uniunea Europeană are nevoie de noi, dar noi avem nevoie de valorile europene ca să trăim mai bine, fiindcă astăzi viaţa umană este valoarea supremă. Iar când vorbim de valoare, ne referim în primul rând la calitatea vieţii noastre. Iar pentru aceasta avem nevoie de democraţie, de libertate de a acţiona, avem nevoie de supremaţia legii, care să ne apere drepturile, avem nevoie de instituţii puternice, avem nevoie de o economie performantă, bazată pe piaţa liberă, care să ne asigure o viaţă prosperă şi calitativă. Eu cred că suntem pregătiţi să mergem această cale, dar pentru aceasta trebuie să ne decidem odată şi odată. Să ne decidem nu atât pentru noi, dar mai ales pentru copiii noştri. De altfel, aud tot mai des de la reprezentanţii generaţiei tinere care impută generaţiei precedente că nu a luat această decizie crucială „mai devreme” şi că s-a pierdut atâta timp.

Credeți că este posibilă crearea unui sistem de guvernare mai bun decât democrația? Există cel puțin tendințe de a îmbunătăți democrația actuală sau de a o reformula, în beneficiul cetățenilor?

Democraţia nu este un panaceu şi vorba lui Churchill, este cea mai proastă formă de guvernare existentă, cu excepţia celorlalte, dar legătura dintre prosperitate şi democraţie este demonstrată istoric. De altfel, lumea contemporană este prea complexă, problemele şi provocările sunt multiple, iar lucrurile nu pot fi privite maniheist, doar în alb-negru, de aceea au loc discuţii despre criza neoliberalismului, a capitalismului şi globalizării, a decalajului tot mai mare între cei bogaţi şi săraci şi rolul pe care trebuie să-l aibă statul în redresarea acestor probleme. Aceste discuţii sunt legitime, îşi au rostul, fiindcă lucrurile trenează, dar faptul că aceste discuţii se poartă, că se pun probleme, că se caută soluţii este o caracteristică anume a unui stat democratic.

În contextul pandemiei de coronavirus, care a afectat întreaga lume, ce lecții importante poate scoate omenirea pentru a exclude în viitor urmările nefaste pe care le trăim acum, atât din punct de vedere economic, cât și social?

Eu cred că soluţiile vor fi găsite. Ca istoric am motive să fiu optimist. Se va găsi vaccinul, se vor îmbunătăţi modalităţile de tratare a bolii numite Covid-19 sau poate chiar virusul va avea o mutaţie, care-l va face mai inofensiv, de altfel, cum s-a mai întâmplat. Măsurile pe care le-au luat statele, măsuri energice şi deloc uşoare în mare parte, arată că ele au găsit înţelegere în societate, că omenirea preţuieşte cel mai mult viaţa. Oamenii au fost gata să-şi reducă din confortul personal, să accepte limitarea drepturilor (dreptul de liberă circulaţie ş.a.), pentru a-i proteja pe semenii săi. Şi aici este cea mai importantă lecţie. Dilema dintre cele două cerinţe de bază ale omului, dilema dintre securitate şi prosperitate, dacă poate fi pusă în aşa mod, a fost soluţionată în favoarea primei. Dar oamenii vor cere de la guvern să le asigure şi resursele de supravieţuire, fiindcă aceasta tot intră în ceea ce noi numim calitatea vieţii. Nu întâmplător, guvernele din Occident au investit miliarde pentru păstrarea locurilor de muncă, pentru susţinerea economiei, fiindcă înţeleg că societatea modernă se bazează mai mult pe consum, adică are nevoie de oameni. Din păcate, acest lucru nu a fost înţeles de guvernanţii noştri, care au ignorat în totalitate riscurile economice ale pandemiei şi ne aflăm în pragul unui colaps economic. Nu investeşti în drumuri şi infrastructură în timp ce oamenii pot muri de foame, fiindcă valoarea supremă este viaţa. Această lecţie guvernanţii noştri nu au învăţat-o și vor fi taxaţi dur pentru aceasta.

A avut de suferit democrația în Republica Moldova în urma acestei pandemii? Dacă da, în ce fel?

Ca să sufere, ea trebuie să existe! Dar dacă la modul serios, pot spune doar atât: guvernarea s-a folosit de temerile oamenilor şi a instituit un regim de urgenţă, care i-a dat puteri practic neîngrădite. Aceste puteri au fost date cu un scop precis – să protejeze viaţa oamenilor. Şi tocmai aici guvernarea a sucombat. Din incompetenţă şi ignoranţă. De aceea, anume democraţia, cea autentică, cea în care majoritatea ia decizii asumate prin reprezentanţi responsabili, este soluţia cu care vom putea ieşi din această criză. Sper ca oamenii să înţeleagă acest lucru cât mai curând.

Abonează-te la ştirile UNIMEDIA pe Google News