‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 28 martie, 2024
17.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleApicultori: Rame cu puiet, dar fără miere. Plantele nu secretă nectar, iar albinele nu...

Apicultori: Rame cu puiet, dar fără miere. Plantele nu secretă nectar, iar albinele nu au suficientă hrană

‹ adv ›
‹ adv ›

Seceta urmată de temperaturi scăzute înregistrate în ultima perioadă au creat probleme la capitolul aprovizionare cu hrană a albinelor. Potrivit informației prezentate de mai mulți apicultori din țară, în o bună parte din regiuni, albinele nu-și pot asigura nici măcar necesarul de hrană.

„Situația este gravă, iar pe zi ce trece devine din ce în ce mai problematică. Am sperat că vor fi schimbări spre bine, însă temperaturile s-au redus considerabil în ultimele zile, noaptea fiind înregistrate temperaturi ce au dus și la înghețarea apei (Hâncești). Din cauza temperaturilor mai mici de 12°C, florile de salcâm nu elimină suficient nectar. Și anul trecut au fost probleme, însă nu în așa măsură. Apicultorii merg la pastoral, dar nu știm ce vor obține. Inflorescențele sunt foarte rare, iar mirosul, care este foarte important pentru albine, practic lipsește”, a menționat pentru Agrobiznes Ion Maxim, președintele ANARM.

Mai mulți apicultori ne-au spus că datele prezentate de cântarele instalate pentru verificarea productivității indică faptul că albinele, practic, nu au cu ce se hrăni, nemaivorbind de asigurarea unor cantități de miere pentru comercializare.

„Salcâmul a început a înflori, însă nu secretă nectar. Albinele nu vizitează florile. După cum este prognozată vreme rece pentru această săptămână, cred că va fi un cules slab, de impactul secetei deja nici nu discutăm”, susține Vitalie Jereghi, apicultor din Strășeni.

Apicultorii încearcă să suplinească necesarul de hrană intervenind atunci când este necesar:

„Le hrănim continuu cu sirop în concentrație mai mică. Acestea consumă tot, sunt în perioada de creștere masivă a puietului, mai ales că și temperaturile sunt reduse. Așteptăm încă o săptămână în speranța că vor mai înflori unii pomi. Nu putem 100% afirma că anul este pierdut, însă albinele nu au hrană. Cele 2-3 kg de miere acumulate ar fi suficiente doar pentru câteva zile. Cei ce nu vor hrăni albinele, riscă să le piardă. Situația este critică, pe cântarul de control la majoritatea apicultorilor este zero. Unii apicultori au obținut 1,5-2 kg la tot culesul”, a adăugat Ion Maxim.

Apicultorii speră să obțină hrana necesară din flora spontană, ce ar urma să se dezvolte mai intens datorită precipitațiilor căzute în unele zone.

„E jale, rame cu puiet, dar fără mâncare. Am verificat toți stupii, cei care au ajuns, pe 12 rame deja au botci, puiet mult, miere zero. Salcâmul aproape nu are floare. Ieri am dat mâncare pentru familiile aflate în stare critică. Următorul e măslinul sălbatic, sper să înflorească cât mai curând. Pentru albine sper să fie de ajuns, dar să sperăm la miere pentru comercializare nu putem încă”, susține Ion Spatari, apicultor.

Ion Maxim a recomandat apicultorilor să asigure hrana necesară albinelor, pentru a evita pierderea acestora.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Comentarii