(video) Situația la instituțiile medicale din Ceadîr-Lunga și satul Bădiceni, după ce au fost înregistrate focare de Covid-19

În cadrul conferinței de astăzi a ministerului Sănătății au fost prezentate informațiile actualizate privind starea epidemiologică la Centrul de Plasament pentru persoanele cu dizabilități mintale din satul Bădiceni, raionul Soroca și în cadrul spitalului din Ceadîr-Lunga.

Foto: UNIMEDIA

„La Bădiceni se procesează probele colectate, acum avem 65 de persoane infectate, echipa Centrului de Plasament a fost fortificată medical participarea celor cu cei de la asistenta medicală primară și echipei spitalului raional. Persoanele bolnave sunt referite pentru spitalizare la Bălți, iar ceilalții sunt monitorizați în permanență. Din lucrătorii medicali la moment sunt depistați 12, 3 din ei au fost internați în spitalul raional Soroca, iar restul sunt încadrați în programul de tratament la domiciliu.

„La Ceadîr-Lunga, sunt 17 lucrători medicali testați pozitiv, provin din 3 secții (maternitate, neurologie și terapie), la maternitate și neurologie nu sunt persoane internate. Maternitatea este în proces de igienizare și în scurt timp cu participarea echipelor de rezervă își va relua activitatea. La Secția terapie sunt 20 de pacienți internați care prelungesc tratamentul, aceștia sunt plasați izolat și monitorizați permanent. La apariția semnelor sunt transferați la Centrul Covid-19 din Comrat. Lucrătorii medicali testați pozitiv sunt fie internați, fie tratați la domiciliu. La moment se adaptează capacitățile secției de boli infecțioase și în scurt timp va fi gata pentru a acorda asistența medicală tuturor care necesită din raionul Ceadîr-Lunga”, a precizat reprezentanta ministerului, Svetlana Lupu.

Luni, 11 mai, un nou focar de Covid-19 a fost înregistrat în satul Bădiceni, raionul Soroca. Este vorba despre un Centru de plasament pentru persoanele cu dizabilități mintale, unde pe data de 9 mai au fost înregistrate 4 cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus, 3 dintre care fiind în rândul angajaților. Doar în ziua de 11 mai au fost prelevate 100 de probe, 96 fiind de la beneficiari, 4 din rândul angajaților medicali.


Pub