Sursa imaginii: ecopresa.md
Postat de: Daniela Socolovschi
Ştiri / Economic
14 Mai 2020 / 15:03
A fost lansată o reţea naţională de staţii de alimentare pentru automobilele electrice
Un număr de 22 staţii de alimentare pentru automobilele electrice au fost instalate pe principalele trasee urbane din Republica Moldova şi pot fi testate gratuit până pe 15 mai 2020. Contactat telefon, expertul în cadrul proiectului, Simion Berzoi a menţionat că reţeaua a fost creată datorită parteneriatului dintre Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi Guvernul Republicii Moldova, relatează Radio Moldova Actualităţi.
„Proiectul nostru a început în 2018. Deja în 2019 a fost iniţiată procedura de selectare, iar în 2020 am realizat acest proiect. Este vorba de amplasarea per total a 60 de staţii pe întreg teritoriul Republicii Moldova, în toate raionele. Aceste 22 de staţii sunt prima etapă a proiectului. Până la sfârşitul lunii vor mai fi instalate opt, iar până la finele lunii august vor mai fi instalate 30”, a menţionat Simion Berzoi.
Acesta a mai adăugat că cele 22 de staţii au fost amplasate în parcările staţiilor de alimentare cu combustibil ale unei companii partenere, în mai multe localităţi ale ţării.
„Lista instalaţiilor este pe un site specializat, pentru ca utilizatorii să le cunoască pe toate. Au fost amplasate în parcările staţiilor de alimentare cu combustibili ale companiei partenere Bemol din Chişinău, Criuleni, Orhei, Bălţi, Drochia, Briceni, Anenii Noi, Comrat, Cahul, Ştefan Vodă şi alte localităţi din ţară. O încărcare poate dura circa 30-45 de minute, iar durata unei încărcări de 80% ajunge la maxim o oră”, a mai spus Simion Berzoi.
Iniţiativa de extindere a infrastructurii pentru automobilele electrice face parte din proiectul „Oraşe verzi durabile”, (2018-2022). Proiectul îşi propune să catalizeze investiţiile în dezvoltarea urbană ecologică cu emisii reduse de carbon.
Comentarii