Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.05.2020

Prim-ministrul Chicu a condus ședința Guvernului. Pe agendă au fost incluse 27 de subiecte

Prim-ministrul Chicu a condus ședința Guvernului. Pe agendă au fost incluse 27 de subiecte

Ministrul Economiei și Infrastructurii a prezentat proiectul de transmitere a unor bunuri în administrarea ZEL Bălți. Administrația ZEL Bălți va crea un Centru de Inovare, Cercetare și Dezvoltare pe platforma căruia vor fi realizate cercetări în domeniul produselor din plastic, metalelor ușoare, inginerie mecanică, mașini cu programare numerică și altele.

Ministrul Railean a prezentat spre aprobare proiectul Regulamentului referitor la determinarea consumului final de energie din surse regenerabile în transporturi. Obiectivele Regulamentului sunt stabilirea unui mecanism transparent de determinare a consumului final de energie din surse regenerabile în transporturi și a stimula producerea și consumul de energie regenerabilă în transporturi.

Ministrul Dumbrăveanu a prezentat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului de finanțare între RM și Agenția Internațională pentru Dezvoltare, referitor la implementarea Proiectului Răspuns de urgență la epidemia COVID-19. Proiectul presupune un credit în valoare de 52,9 milioane euro, rambursarea căruia începe din 15 Octombrie 2025 și se încheie la 15 Aprilie 2050. Resursele sunt destinate procurării echipamentelor de protecție, kiturilor pentru identificarea infecției, ambulanțelor, instruirii specialiștilor, etc.

Ministrul Dumbrăveanu a prezentat pentru aprobare Planul Național de acțiuni pentru 2020 de implementare a Strategiei naționale pentru ocuparea forței de muncă 2017 - 2021. Planul de acțiuni conține măsuri de suport pentru diferite categorii de șomeri și măsuri de susținere a agenților economici afectați de criza epidemiologică. În aceste scopuri sunt alocate suplimentar 10 milioane  lei pentru măsuri active de ocupare a forței de muncă, bugetul total pentru aceste acțiuni fiind de 60 milioane lei. Sunt alocate suplimentar 168 milioane lei pentru majorarea cuantumului ajutorului de șomaj până la 2775 lei atât pentru beneficiarii existenți, cât și pentru persoanele care se înregistrează cu statut de șomer în perioada stării de urgență, deși nu corespund criteriilor de acordare a statutului de șomer.

Costul total al Planului de acțiuni constituie 1,508 miliarde lei, dintre care 1,233 miliarde  lei vor fi acoperite din bugetul de stat, 200 milioane din bugetul asigurărilor sociale de stat și 62,46 milioane lei din surse externe.

Viceprim-ministrul Pușcuța a prezentat spre aprobare proiectul de alocare a mijloacelor financiare pentru acordarea îndemnizațiilor unice în mărime de 16 mii lei angajaților autorităților și instituțiilor publice, care au fost infectați cu COVID-19 în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu. Proiectul prevede alocarea sumei de 6544,00 mii lei din fondul de intervenție al Guvernului pentru remunerarea a 409 persoane.

Executivul a aprobat numirea Ambasadorilor extraordinari și plenipotențiari ai RM în 7 state membre UE, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus